Postări

Se afișează postări cu eticheta autor Dorin Ene

Sunt bob de lut...

Sunt bob de lut, ce caută lumină, Un vis chemat cu-atâta dor. Mă uit spre cer, aș vrea să vină Un strop de rază din Izvor. Nu mai suport să stau în tină, Ci vreau să mă trezesc la viață. Da-mi Doamne, rogu-Te, lumina Și-acel fior de mă dezgheață. Să gust din picurii de soare Ai tainei ce revarsă har. Sunt bob de lut, dar care are Un chip ce l-am primit în dar A fi-nsetat după lumină E dat oricărui muritor, Să caute pacea divină, Căci este doar un trecător.

Șoapte de taină

Era o noapte tainică divină, Cu stele de argint pe cer, Iar luna-ncetişor suia poteca de lumină, Pe bolta-nvăluită în raze de mister. În şoapte ce aduc a dulce glăsuire, Se-aude o chemare de taină în pridvor E noapte. Cine-I călătorul de vrea găzduire? Când lumea-i cufundată în somn nepăsător! Sunt Eu, răspunse un glas lin, Ce-aştept cu dragoste de-atâta vreme, Ca să-mi deschizi şi să-ţi alin Un dor aprins ce-n taină să mă cheme. Doamne, treci al casei mele prag! Tu, Cel ce eşti Iubire şi Lumină, De-atâţia ani, eu Te-am lăsat pribeag, Căci n-am ştiut să cer ca pacea Ta să vină. Se umple de mireasma Duhului cel Sfânt, Când sufletul primeşte Cuvântul iubitor, Prin Taina din Potir cu Pâinea ce s-a frânt, Şi Sângele cu viaţă din Trup Mântuitor!

Vedere duhovnicească

Zidit dintru-nceput  cu Chip şi-Asemănare, Sub aripă de înger,  prin tainică lucrare, În pumnul cel de humă,  când, Doamne, l-ai creat, Ai pus şi ochi să vadă,  să fugă de păcat. Să strige-n rugăciune  când patima-l vrea rob, Cerând la Tine, Doamne,  credinţă cât un bob. Şi apă din Izvorul  ce picură cu Har, Ca să-i aprinzi în suflet  o flacără de jar. Nu ochi pentru sminteală,  ci un luminător, Să cureţe de tină,  să fie sfinţitor. Prin lacrimă să-nalţe  spre raiul îngeresc, Iar pentru suflet fie,  un ochi duhovnicesc.