Poezii Creștin Ortodoxe

Eşti soarele din rouă ce buzele îmi răcoreşti, Eşti crinul frumuseţii în care florile se oglindesc, Eşti marea cea adâncă ce-n ea comori se  adâncesc, Eşti dimineaţă însorită în care tu îmi străluceşti. Eşti cerul meu senin şi steagul alb al păcii, Eşti luna de pe cer ce mă veghezi în noapte, Eşti cântul păsărilor ce mă trezesc în şoapte, Eşti liniştea din  noapte ce contemplezi iubirii. Eşti mantia aleasă, pe nori de vânt purtată, Eşti soarele-n amurg ce roşu plâns se pleacă, Eşti glasul fericirii ce-aş vrea să nu mai tacă, Eşti clipa veşniciei, iubirii mele  dăruită. Eşti dor al lacrimilor mele vărsate din iubire, Eşti taina regăsirii umbrită de speranţă, Eşti marea împlinire a tot ce este viaţă, Eşti totul pentru mine şi ţie-ţi sunt iubire.

Ce mult doresc, să mă-ntâlnesc Cu Domnul meu, la El în ceruri, Să fiu şi eu un sfânt ceresc, Al Domnului în veacuri. Pământul mult ce mă apasă Cu greu în spate eu îl duc, Această clipă mă aşteaptă Când ăst' pământ va fi-n adânc. Dar astă clipă mult dorită Ce sufletul-mi râvneşte, Cu osteneală grea aşteaptă Cuvântul ce îl mântuieşte. O, bun al meu suspin, Ce dorul mi-l alini, O, lacrimă mângâietoare De Domnul mă apropii. Un timp n-am fost, n-am existat Aici, pe-acest pământ plin de păcat. O clipă am  fost, am existat Creştin, ostaşul botezat!

Ce plină de dulceaţă este gândirea mea la Tine, Fiinţa mi se-alină, durerea mi se curmă. Cântare îngerească nu pot să-nalţ la Tine, Dar slava din fapta mea aleasă o împlinesc cu teamă. Ce mare e dorinţa de pacea neînţeleasă, Uit tot ce-n lume am dorit cu osteneală. Nu pot nici rugăciune, nici inima răbdare nu revarsă, Dar salt de bucurie şi-Ţi murmur psalmi de laudă. O, tânără iubire în inimă bătrână, Îmi netezi fruntea pe drumul vieţii străbătând. Să merg pe-aleia-ngustă mi-e greu cântând din strună, Dar ajutat de tine păşesc nădăjduind. Ce mic îţi sunt, mai mic decât o firmitură Şi lacrima mă udă în pocăinţă mută. S-ajung un sfânt departe de gândul meu şi lauda, Dar lupta mea s-ajung la Tine nicicum nu e deşartă. Ajută-mă, Iubire,  să fac străină moartea Şi chinul tot din lume să fie-o amintire. Nu pot din mulţumire să-ţi fac o sărbătoare, Dar pot în veşnicie să port a ta suflare.