Poezii Creștin Ortodoxe

Versificare inspirată din "Legenda Duminicii" sau "Epistolia lui Hristos pentru paza Duminicii", considerat a fi cel mai vechi text scris în limba română dintre cele păstrate, tălmacit din limba slavonă în anul 1391 sau  1392  de către călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş, dar retălmăcit în secolul al XVI-lea după alt izvod, de către preotul ortodox Grigorie din Măhaci, ce l-a pus în circulaţie, ca lucrare misionară pentru respectarea Sfintei Duminici. Acum blagosloviţi, Fraţi creştini şi părinţi, Căci din cer a căzut, S-a spart şi desfăcut Piatră mică şi grea, Cu un răvaş în ea, Scris cu slove sfinte De învăţăminte Şi-n el Domnul mustra Pre creştini şi zicea: "Pre voi sunt mâniat, Căci nu m-aţi ascultat Şi nu v-aţi pocăit Precum v-am poruncit. Cuvântul ce l-am scris, Pre care l-am trimis, Voi l-aţi nesocotit Şi nu v-aţi pocăit Şi Duminica mea, Dată spre a şedea, Voi nu aţi păzit-o Si aţi nesocotit-o. Pentru greul păcat Eu m-am mâniat, ...

Mâinile mele au mângâiat Cerul și au Binecuvântat pe Dumnezeu! În razele soarelui am văzut Rănile Tale înroșite de sânge și am cerut iertare! A cântat cocoșul, iar Privirea Ta mi-a dezvelit inimile: Am fost Petru și Toma, și Iuda! ...

Soarele sclipea dintr-un trist răsărit, Natura presimţea, săvârşirea Celei mai crude fapte din câte s-au scris. Spre Golgota era mulţime înşiruită. Mergea să-L vadă pe Cel ce mărturisise că este Dumnezeu Şi avea să moară în tortură, pe crucea pregătită. Să ne amestecăm şi noi prin mulţime. Priviţi-L! Ce-au putut să facă din Fiul lui Dumnezeu… Gura parcă-i arsă, buzele uscate. Nici un strop de apă nu i-au dat Lui, care a făcut, pământul pe ape. O nu, ce faceţi, de ce-L loviţi ? Nu vedeţi cum însuşi soarele îi înconjură capul, Plin de sângele ce curge, de sub cununa grea de spini? El, pe care crinii câmpului atât de frumos i-a împodobit Şi de cămaşă a fost dezgolit cu răutate. Dar lumina, îl îmbracă în aurore colorate. Pielea ce fost-a albă şi catifelată, Zdrelită e de lovituri şi e umflată. Cum se mai cunosc urmele adânci pe spate, De la biciurile romane cu cârlige de fier lucrate. Fărâmituri de carne vie şi picături de sânge, S-au împrăştiat la stâlpul de tortură A cărui piatră, peste ...

Îngeraşii sunt copii Cu-aripioare de lumină, Parcă-s fluturi argintii În a raiului grădină. Nevăzuţi ei zboară lin Şi se-ascund în nori de vată De-a lor cântec ceru-i plin Şi ciupesc a lunii roată. Zâmbitori şi fericiţi Merg şi ei acum la şcoală. Alfabetul cel cu sfinţi Maica bună-l ţine-n poală. Slavă Tatălui ceresc! Cântă marea lor oştire Pe poporul diavolesc Îl înfrânge prin slujire.

Dezmăţ e-n lumea ce-o trăim Cu rele cât cuprinde, uneori cu bune Şi parcă nu vrea nimeni a ne spune Ce înseamnă, necuprinsul, să iubim. Stau adunate lungi zile, grămadă, Iar strălucirea lor parc-a apus Privind în urmă vremea ce s-a dus Nu mai e nimeni, unul, să o vadă. Trec vremi, iar alte vremi se norocesc Scăldate într-o lumină prea confuză, Prezent este momentul ce ne scuză Petrecerii prin spaţial lumesc. Trec vremile, copiii noştrii cresc N-au timp să ne înţeleagă întristarea, Noi gîrboviţi, ne mai urmăm cărarea Alunecînd, pe rînd, în pămîntesc. Trec zilele tăcute rînd pe rînd, Iar taina lor se pierde-n depărtare- Umil aşteaptă clipa de împăcare Iisus cu gestul încă blînd. Preot iconom stavrofor Radu Botiş

Din această lume nu-mi trebuie nimic Îl vreau doar atât:"pe Domnul meu!" Cu El înfloresc ca ramura de finic La pieptul Lui alerg când mi-e greu. Cuvintele Lui îmi mângâie auzul Ca cel mai duios cânt ascultat, Tot Domnul meu îmi curmă plânsul Şi mă ridica când sunt în păcat. Când necazurile mă lovesc cu furie Şi mă aruncă cu violenţă la pământ, Iisus îmi dă să beau apa cea vie Spre Ierusalimul de sus îmi dă avânt. Nici un om din întreaga lume Nu poate atât de delicat mângâia, Nici să şteargă ale rănilor urme Sau sufletul mort să-l poată învia!

De ce-i atâta nedreptate pe pãmânt? De ce sunt fericiţi bogaţii, iar sãracii plâng? De ce suferă sãracul, iar bogatul râde? De ce cel bun se chinuieşte, iar cel rãu se veseleşte? De cel ce s-a ostenit, în aceasta viaţã unde, E întâmpinat doar de tristeţi, dar tot sãrbãtoreşte? De ce mor cei ce nu sunt pregãtiţi şi tineri? De ce se-ntâmplã, în lume, atâtea nenorociri? De ce se sinucid oamenii şi mor de foame? De ce se fac prea multe avorturi spontane? De ce Tu a trebuit sã Te Rãstigneşti? De ce a trebuit sã mori şi sã înviezi? De ce copii nu-şi mai ascultã pãrinţii? Sunt întebãri la care vom gãsi rãspunsuri… Pentru cã aceasta e Voia Ta, Pentru cã lumea e tot mai rea, Pentru cã Tu vrei ca prin sãraci, Sã-i mântuieşti pe cei bogaţi, Ca cel bogat vãzând sãracul, Sã facã şi el o faptã bunã, Pentru ca atunci când va veni necuratul, Sã nu-şi râdã de el, ci sã intre în luminã. Sãracul sãrbãtoreşte, cã Tu eşti cu el mereu Şi nu l-ai pãrãsit nici când a dat de  greu. L-ai ajutat în grele suf...