Poezii Creștin Ortodoxe

Sus în deal la mânăstire Iar apare o făclie, Venită dintr-o chilie Unde-o maică stă să-nchine. Sus în deal în miez de noapte, Se alung duhurile toate, Trimise de rău în lume Să nu facă lucruri bune. Sus în deal în miez de zi Glasuri limpezi de copii, Se aud la rugăciune Spovedindu-şi a lor nume. Sus în deal la mănăstire Stai cu Tatăl de vorbeşti, Păcate-i mărturiseşti Fără ca să-i spui poveşti.

O nouă stea a apărut Pe cerul plin de stele, Iar luna blândă este Regină peste ele. Şi pe Pământ mai sunt lumini Ce luminează-n noapte Şi întuneric greu ar fi Dacă s-ar stinge toate. Iar sus în Cer, ca un soare, Hristos veşnic luminează, Ca luna cea aleasă E Sfânta Împărăteasă ! Ca stelele sunt Sfinţii, Ce neîncetat sclipesc Dând slavă şi cinstire Împăratului ceresc!

În toiul nopții, apare lumină: Împărăteasa lumii dă binecuvântare și viață senină. În vâltoarea ispitelor, se face liniște iar: Fecioara sfântă împarte creștinilor pace și har; așteptarea lor n-a fost în zadar. Mila lui Dumnezeu este mare când Maica Domnului, pentru noi, mijlocește iertare!

Pe malul mării agale mă plimbam Şi zeci de planuri în minte îmi făceam. Cum să scriu o carte despre Dumnezeu, O carte minunată pentru poporul meu. Să nu mai creadă-n stele şi-n zeii lor străbuni, Ci în Dumnezeul slavei, Făcătorul de minuni. În Hristos Iisus, Cel Sfânt şi Bun şi Mare În Treimea sfântă de viaţă dătătoare, În Preasfânta Maică şi Oştirile cereşti, Nu în basme şi legende, mituri sau poveşti. Am început cu începutul: Dumnezeu Creatorul Atoateţiitorul şi de viaţă Făcătorul: Este pretutindeni în cer şi pe pământ Închinat în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, Treimea Sfântă cea fără de început Care şi prin Care toate s-au făcut Soarele şi luna, omul, Cetele îngereşti, Pământul, Universul, galaxiile cereşti. Păsări, animale şi toate câte câte ştim Şi mult mai multe alte, ce nici nu le gândim. Şi meditând la cele demult întâmplate, Cum să exprim în scris aceste minunate fapte, Fără de veste, deodată-n faţa mea Apăru un copilaş, singurel, ce se juca. Avea o găletuşă-n mână şi...cum...

Când mâhnirea te cuprinde Şi în suflet este ger, Ridică-ţi degrabă mintea Către Cel de Sus, din Cer. Dacă vijelie mare Se porneşte-n jurul tău, Tu Îl roagă să îţi ierte Dacă ai făcut vreun rău. La liman de nu ajungi Într-o  încercare mare, Iar, la Dumnezeu insistă, El e plin de îndurare!

Iertând oricui, Vom fi iertaţi, De orice rău Vom fi scăpaţi. Dăruind, vom dobândi mai mult decât am dori. Iubind pe toţi, vom fi iubiţi şi vom putea fi fericiți!

Pâlpâie o flacără timidă Umbrele se-nchină la icoană Oprite grijile din goană S-au închis în câte o firidă. Tremură şi sufletul ca ceara Binecuvântarea curge ca un har Psalmii de credinţă din altar Luminează feţele cu seara Jertfa lumânării, purpuriu Razele aruncă pe pereţi Suferinţa din atâtea vieţi Să facă roditor acest pustiu Doamne curăţeşte-ne de vină Smerenia ne-aşează în genunchi Lumânarea arde ca un trunchi Noduros, în valuri de lumină Doamne dă-mi puterea ca să ard Răutatea fiecărei zile Asemeni adierilor subtile Crusta de păcate ca un fard!