Poezii Creștin Ortodoxe

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată Lăsînd poteci, poteci prin păpădii, De peste pod, se vede lunca toată Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii. Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri Ecoul se izbeşte de copaci, Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii, Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi. Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună, Doar trunchiul gros îi ţine separaţi. Par nişte trupuri ce se ţin de mână, Prin rădăcină, însă, toţi sunt fraţi. Se vede zidul, parcă de cetate Şi Crucea ce se înalţă către cer; O bucurie sfântă te cuprinde, Lăsînd în urmă tot ce este efemer. Pluteşte-n aer, parcă, veşnicia, Tot zbuciumul trupesc s-a domolit, De-ai căutat o cale în astă viaţă, Aici întreaga căutare s-a sfîrşit. Un Sfânt Locaş, în care, omul şi natura, Slujeşte fiecare în felul său, Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu!

Dacă ar fi, să fiu o floare, Mi-aş deschide din petale, Spre soarele, Iisus Hristos, Care străluceşte veşnic, luminos. Dacă ar fi, să fiu un pom, Aş rodi pentru al meu Domn. Rod curat, păstrat neprihănit, Pentru Părintele Ceresc, iubit. O pasăre călătoare de aş fi, Pe cer alene aş pluti, M-aş înalţa spre Ziditor, Cuprinsă de un tainic dor. Dar nu sunt pasăre, floare sau pom. Sunt cununa creaţiei, un om. Dator ca să iubesc pe Cel ce ne-a creat, Aş vrea să fiu creştin adevărat.

Mai fă-mă Doamne să mai fiu Cu sufletul curat, Ca-n anii când eram copil Departe de păcat. Să nu mă poate amăgi  Nici lenea, nici minciuna, Să învăț din nou a iubi, Să nu cunosc ce-i ura! Aș vrea sa fiu din nou copil, La suflet și la față, Să nu mă tulbure nimic, Să fiu curat în viață. Tu Doamne imi cunoști dorința, Ca să mai fiu odată cum am fost, Să le fac toate cu iubire,  În toate să găsesc folos!

Furnica, deși e mică, Ia în spate, fără frică, Pe sora ei cea rănită! Nu îi este prea ușor, Dar o duce încetișor  Până la castelul lor.   Acolo viețuiesc unite, Au camerele îngrijite  Și bine aerisite. Nu se ceartă, nu cârtesc, Timpul ele prețuiesc, Cu râvnă, bine muncesc!

Adevărata fericire, De Sus vine! EL este Acela care dăruieşte Viaţa, Adevărul, Ruşinea. Acolo unde acestea lipsesc Totul este deşertăciune. Ascultă Firul ierbii: El îţi şopteşte că Regele regilor te Iubeşte. Crezând, Iubind, Rugându-te neîncetat Exişti cu adevărat!

Te-ai născut din Sfinţi părinţi, După rugăciuni fierbinţi; Bucurie ne-ai adus, Pe pământ şi-n Ceruri sus! Trei ani când ai împlinit Domnului te-au dăruit, Arhanghelul te hrănea, Hrană din cer ţi-aducea. Iar când Ţi-a binevestit Misiunea de-mplinit, Ai spus din tot sufletul tău: “-Roaba Domnului sunt eu!” Duhul Sfânt s-a pogorât, Pe deplin te-a curăţit Şi în pântece-ai luat Pruncul cel nevinovat. Fecioară ai fost atunci, Tot Fecioară ai rămas Şi când ai născut curat Pe Hristos adevărat. Taina-aceasta este mare, N-o-nţelege fiecare, Cum Fecioară ai născut Pe Cel fără de-nceput. Maică Tu ai devenit Pruncului celui smerit, Dar şi Maică tuturor Binecredincioşilor!