Poezii Creștin Ortodoxe

Dezmăţ e-n lumea ce-o trăim Cu rele cât cuprinde, uneori cu bune Şi parcă nu vrea nimeni a ne spune Ce înseamnă, necuprinsul, să iubim. Stau adunate lungi zile, grămadă, Iar strălucirea lor parc-a apus Privind în urmă vremea ce s-a dus Nu mai e nimeni, unul, să o vadă. Trec vremi, iar alte vremi se norocesc Scăldate într-o lumină prea confuză, Prezent este momentul ce ne scuză Petrecerii prin spaţial lumesc. Trec vremile, copiii noştrii cresc N-au timp să ne înţeleagă întristarea, Noi gîrboviţi, ne mai urmăm cărarea Alunecînd, pe rînd, în pămîntesc. Trec zilele tăcute rînd pe rînd, Iar taina lor se pierde-n depărtare- Umil aşteaptă clipa de împăcare Iisus cu gestul încă blînd. Preot iconom stavrofor Radu Botiş

La fereastră, tainic, îngeri Ascunşi încă în mister, Scoborâţi tocmai din cer Ne fac semne atât de sinceri. Lacrimi nevăzute curg În voci sacre, cuprinzând Paza celui mai bun gând Omului înspre amurg. Desluşind sacră împăcare Orişicui, cu gest prea larg Verticali, ca un catarg, Surâzând spre fiecare. Voci divine însoţesc Revederea-n sfântă taină, Solii în divină haină Ai tărâmului ceresc.