Poezii Creștin Ortodoxe

Nu Te iubesc, căci dacă Te-aş iubi, Ar trebui ca să vorbesc mereu cu Tine. Simţind adânca dragoste ce Tu mi-o porţi Şi stând sub dulcea-ţi ocrotire. Nu Te iubesc, căci nu alerg spre Tine Când sufletul mi-e liniştit şi cald. Doar când furtuni ajung pe cerul vieţii mele, Atunci cu desnădejde în genunchi îţi cad. Şi cât mi-ai dat din darurile Tale, De câte ori, cu bucurii m-ai mângâiat, În viaţa plină de neprevăzut şi de primejdii De tot ce-i rău, cu harul Tău m-ai apărat. De ce nu Te iubesc Iisuse Când ştiu că pentru mine mult ai suferit, Ca să mă scapi din chinul veşnic Ce pentru lume fost-a hărăzit? Nu pot, Tu ştii că firea mea e slabă Şi că iubeşte tot ce-i trecător. Dar vreau ca să îmi dai putere Doamne Să Te iubesc, că mult îţi sunt dator.

Două aripi ne-a dat Domnul în dar: Postul şi rugăciunea, cea plină de har. Cu ele cobori pe Creator din Cerul Său Şi te înalţi tu, omule, spre Dumnezeu. Te ridici deasupra nevăzuţilor vrăjmaşi Şi iei puteri nebiruite, de rele să te laşi. Devii mai bun, virtuţile ţi le sporesti Şi-n duhul cel duhovnicesc tu creşti. Dar vai, ce greu e să transpui în faptă Rugăciunea cea smerită şi curată, Că mii de griji atunci se îngrămădesc fierbinte, Să te oprească, să nu mergi înainte. Vin zeci de gânduri rele sau fără de folos, Că să nu mergi drept pe calea lui Hristos, Te împiedică şi te opresc, te leagă-n jocul lor, Şi îţi curmă, spre ceruri, duhovnicescul zbor. Să folosim tot ce Dumnezeu ne-a dat în dar, Să nu lăsăm să treacă timpul vieţii în zadar, Postul şi rugăciunea să ne înalţe spre mântuire, Ca la sfârşit, toţi să ajungem în cereasca Împărăţie.