Poezii Creștin Ortodoxe

Bat clopotele-n raza dimineții, Lumina intră-n casă prin perdea: Coroana Ta de spini este Iubirea Prea mare, pentru neputința mea! Bat clopotele și aud în suflet Glasul mulțimii ce Te-a acuzat Nevinovat: Tu, Creatorul Lumii Și totuși...fiind pe cruce ne-ai iertat! Bat clopotele: azi e sărbătoare, E Învierea Ta de-a treia zi: Stau în genunchi în fața Casei Tale Și te rog: Doamne nu ne părăsi!

Sunt peștera strigătului înăbușit Și-a zâmbetului strivit de durere, Lăcașul ascetic al muntelui falnic Ce, tainic, îndură agonia căderii. Fantome bizare se plimbă anarhic, Se-amestecă glasuri în râs nebunesc, În țurțuri de gheață se pierde speranța, Iar cugetul geme, zdrobit de-ntuneric. Cristale de suflet aleargă prin grotă, Și-ncearcă să-nchege un tot, din bucăți, Dar ecoul le aruncă din perete-n perete, Spulberându-le visul și-adâncindu-le-n gol. Voința, chircită, își caută drumul Prin labirintul plin de urme și voci, Iar pașii se-aud suspinând, tot mai slab, Cum se-afundă-n mlaștinile reci. Într-un colț, un cristal a-nceput să se roage, O cruce-a făcut dintr-un ţurţur de gheață; Și…uimire: Lumină, Cale, Speranță Vino cu mine, mi-a spus Iisus! Eu sunt adevărata Viață!

Nu mi-e teamă de moarte. Mi-e teamă că, poate, Nu am iubit destul, Nu m-am dăruit îndeajuns Și n-am plâns, Când Dumnezeu Curaţa rănile egoismului meu!

Care ți-e chipul Tău, iubire? Ți-l pot cuprinde cu privirea? Și pot fi sigur că ești tu? Nu mă înșeală-nchipuirea? Ești umbra visului din oameni? Cetatea Sfântă înălțătoare? Ești glasul inimii când plânge? Dorință de a-ți da valoare? Ești teama de singurătate? Ori infinitul ce-l dorim? Ești timpul ce ne cere prețul? Limanul, când ne rătăcim? Sau glasul sângelui ce strigă? Ori fuga de abisul morții? Ești goana după împlinire? Ești Chipul Domnului, iubire!

În suferință trupul meu se zbate Cuțite reci mă-nţeapă peste tot, Nu pot să spun în ce loc e durerea: În trup e sufletul sau este mort? Și fiecare strop de suferință În picături de gheață curge-n vene! Văzui sfârșitul cum îmi face semne: Tu ce stai suflete îngenunchiat? Veni din Cer o rază de lumină Și-un Înger se opri la patul meu, Nu știu dacă trăiam ori deliram: Tu, suflete, te-ai plâns lui Dumnezeu?

Te-am căutat, Doamne, peste tot Și-am întrebat vântul dacă Te știe: El a trecut, însă, mai departe Și-a lăsat adierea, pe mine! Am întrebat ploaia de Te-a văzut Și-alergam după ea, pe răzoare, Dar ea s-a făcut că n-aude Și ploua peste mine: răcoare! Prin fulgii de nea, Te-am căutat, Doamne Și-auzeam, parcă, cântec de Îngeri, Dar ningea, mai departe, pe zare Și fulgii lăsau, peste mine, atingeri! Am intrat, apoi, înlăuntrul meu Și-am întrebat sufletul dacă Te știe: Nu mi-a spus nimic, a tăcut, Dar pe chip avea Bucurie!