Sfânta Mângâiere
Măicuţa Sfântă mă vedea eu nu ştiam, dar Ea era de faţă Şi suferinţa-mi asculta, apoi cu lacrimi la Domnul se ruga ca să mă ierte iar şi să m-ajute-ndată. Iar eu cum stam şi aşteptam pedeapsa cuvenită, În loc de chinuri, de durere, deodată văd că mi se-aduc pe tavă cu zâmbet vesel şi plăcere, doar daruri. O, câtă mângâiere! Cu câtă dragoste şi milă am fost eu răsplătită. Tu, Maică Preacurată, În veci să fii slăvită!