Poezii Creștin Ortodoxe

Tu ești un suflet bun și cald, ce are Tot timpul resurse de iubire și iertare, Și-aș vrea să-ți amintesc că TU și EU Suntem zidite de același DUMNEZEU.   Tu știi că dragostea ce cuibărește-n noi, De fiică, soră, soție sau mamă E ca un fir, atât de bine și de strîns legat Că nici un rău, de când e lumea nu l-a destrămat.   Să-ți amintesc că, prin ai tăi copii, Chiar de te stingi, prin ei vei dăinui. Știai că viața noastră după moarte Doar prin iubire merge mai departe.   În numele iubirii ce dă viață Primește aceste rânduri drept povață, Să treci prin viață cu iertare și iubire Și Dumnezeu te va iubi pe tine.

Printre Sfinți și Heruvimi Pe pământ sau înălțimi, O făptură minunată, Mult iubită, venerată Prea mărită, lăudată, Stă Fecioara Preacurată. Fericită-ntre femei, Poartă rodul dragostei, Dragostei neprihănite Și-a iubirii infinite. A primit cu umilință Cu răbdare și credință, De la înger o Vestire Ce-a rămas în nemurire. Cuvântul lui Dumnezeu Prins-a rod în trupul său, Din Fecioară Preacurată, Maică Binecuvîntată. Și-a crescut la sânul Său Chiar Fiul Lui Dumnezeu, Iar cuvîntul profețit Prin Fecioară s-amplinit. Iar când Fiul Tău iubit Stă pe Cruce răstignit, Tu Fecioară Preacurată Maică Binecuvîntată, Rabzi și plângi îndoliată, Maica noastră-înlăcrimată. Tu ce știi că Fiul Tău Este însuși Dumnezeu, Strîngi în brațe Fiu iubit, Torturat și răstignit, Iar suspinul Tău de mamă Lanțul morții îl destramă; Și-ale tale rugi fierbinți Preschimbate-n rugăminți Către Fiul Tău iubit, Ce menirea și-amplinit; A venit ca să se nască, Pentru noi să se jertfească, Iar prin Sfânta Înviere Să ne-aducă mâng...

Se-nalță falnic către nori Cu brațele vânjoase încă, Un mândru și semeț copac, Iar măreția lui te-ncântă. Și-atunci te-ntrebi fără să vrei Tu, om, ce ești atât de mic Și-ai vrea să știi cumva povestea Copacului îmbătrânit. Câți ani trecut-au peste dânsul, Atâtea ploi și vijelii, Câte povești în miez de noapte I s-au șoptit în nopți târzii. Iar iernile cele geroase L-au dezvelit de haina sa În gemetele fioroase Când vîntul parcă-l biciuia. Și verile, ce veri toride! Ce vijelii, ce ploi, ce arșiți, Cum poți să crești așa semeț, Când tu înduri atîtea patimi? Acestea toate te-au călit Și-n toată vitregia vremii Întodeauna stând smerit Îți faci cărare către ceruri. De am putea și noi să fim Așa statornici ca și tine, Să nu cădem la primul val Sau chiar la prima vijelie. Tu prin răbdare ai cîștigat Un rol imens în fața lumii, Pe lemnul unui Sfânt copac Stă scrisă Jertfa omenirii.

Se scurge vremea, ceas cu ceas, Se duce timpul ce-a rămas. Și-oricât de mult aș căuta Doar prin credință pot vedea, Un scop, un sens, în viața mea Ca o busolă spre CEVA... Cum aș putea să deslușesc Gândind în modul omenesc. Cum să separ, sau să unesc Două puteri ce se-ntîlnesc? Alcătuind din asta, OM. De parcă m-aș trezi din somn. Trupul îmi cere pâine, apă Mergând agale către groapă Sufletu-mi zboară, către Cer, Cu aripi mari de porumbel. Pot oare, Doamne, să strunesc Trupul acesta omenesc? Pot sufletul să-l dezrobesc Strigând doar: DOAMNE TE IUBESC! Îți e de-ajuns iubirea mea, Când trupu-mi cere altceva. Azi mă căiesc și strig spre Tine Dar mâine cad și nu mi-e bine, Și iarăși strig, IUBIREA MEA Mă poți iubi? Mă poți ierta? În viața asta trecătoare, Când orice gest e o-ncercare, Când pot să fac și rău și bine, Asta depinde doar de mine. Dar...orice faptă săvîrșită Din trup și suflet zămislită, Mă poate duce către rău, Sau către Tine, Domnul meu. Învață-mă să-mi stăpânesc Tot sinele m...

Tu, neam frumos și aspru încercat Ce ai un singur Domn, pe Dumnezeu, În timp ce parcă toate s-au schimbat, Tu ai purtat în suflet Crezul tău.   De la cîmpie pînă-n vîrf de munte Stau mărturie sfîntă peste veacuri,  Prin văi ascunse și prin mîndre sate, Străvechi biserici, vechi cetăți și datini.   Timp, după timp, Cezarului i-ai dat, Dar n-ai uitat nicicînd de crezul tău, Biserici mîndre tu ai ridicat Ofrande pentru bunul Dumnezeu.   Drept metereze-s turle de biserici Străjeri sunt sfinții anume zugrăviți,  Și-n fața Crucii ce se-nalță către ceruri Ne închinăm smeriți, dar ocrotiți.   La temelia neamului stă scrisă Credința noastră către Dumnezeu,  Căci mîntuirea ce ne-a fost promisă O împărtășim cu toții prin Fiul Său.   Să ne unim în suflet și în gînd, Un dar, din darul nostru Domnului,  E timpul meu și-al tău pe-acest pămînt Un dar spre Catedrala Neamului.   O Românie dragă, sfântă țară Tu ești grădina Maicii Domnului,  Înalță ru...

Orice om în a sa viață Pe pămînt cât a trăit, L-a încercat cumva ispita Sau chiar el a ispitit. Tulburat de a ta soartă, Din orice nemulțumit, Todeauna tinzi să crezi Că doar tu ai pătimit. Celuilalt de lîngă tine, Îi atribui tot ce-i rău, Tu ești cel mai pătimit, Tu ești ispitit mereu. El e cel ce te-nvrăjbește, Tu nu ești un învrăjbit, El gândește rău de tine, Tu nicicînd nu ai gândit. Judecând mereu pe altul, Singur tu te-ai osîndit. Care-i partea ta de vină Pătimaș sau pătimit?

Ce este viața aceasta pentru om? Un șir întreg de răni și suferinţe. Să se ridice unul și să spună, Că n-a răbdat în viață umilințe. Poți tu să spui că n-ai greşit vreodată, Că n-ai mințit, că nu ai judecat, Că ai urmat tot timpul calea dreaptă, Sau nu știi ce este acela un păcat? O, da! Tu știi, și chiar de nu ai vrea Să recunoști că porți vreo vină-n tine, Tu duci o luptă toată viața ta Cu tot ce te înconjoară, și cu tine. Când greul vieții, povara crucii tale, Îți pare câteodată atât de grea, Priveşte omule, o cruce, pe Golgota, Ce poartă-n ea povara cea mai grea. Un trup zdrobit, bătut în cuie, prins de cruce. Un suflet blând, curat, fără păcat. L-au răstignit pe cel ce-ntreaga viață, Minuni și fapte bune a semănat. Ce mare e contrastul răutății! În fața unui om atât de blînd. Ce mare e păcatul omenirii! Când Maica stă sub cruce lăcrimând. Să luăm aminte la jertfa lui Iisus, La sângele ce-a curs nevinovat. La toți cei ce-au răbdat, asemeni lui, Să nu mai repetăm la nesfârșit acest ...

Un chip atât de blând privea spre mine, Iar eu, privindu-l, știam că mă iubea, Căci ochii mei îl căutau de parcă Știau că ochii Lui senini mă urmăreau. Pe vremea când eram numai de-o șchioapă Și chipul Tău, chiar dacă zugrăvit, Mă urmărea de fiecare dată Și-mi adresa tacit "Bine ai venit!" Avea o dragoste atâta de deplină Și toată-nțelepciunea de sub cer, Simțeam cumva protecția Divină Doar de-mi purtam privirea către El. Tânjesc și-acum după acea iubire Ce numai de la El o pot avea, Credința și speranța-n fericire Și teama mea de judecata Sa. Mă tem că viața mea mă osîndește Și mă desparte de ceea ce iubesc, Și-atunci când cad, eu știu că mă privește, Iar sub povara neputinței, mă smeresc. Dar știu că, doar gândindu-mă la Tine, Tu-mi vei trimite grabnic ajutor; Eu mi-aș dori ca să mă judeci cu iubire Căci Tu ești DREPTUL meu JUDECĂTOR.

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată Lăsînd poteci, poteci prin păpădii, De peste pod, se vede lunca toată Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii. Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri Ecoul se izbeşte de copaci, Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii, Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi. Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună, Doar trunchiul gros îi ţine separaţi. Par nişte trupuri ce se ţin de mână, Prin rădăcină, însă, toţi sunt fraţi. Se vede zidul, parcă de cetate Şi Crucea ce se înalţă către cer; O bucurie sfântă te cuprinde, Lăsînd în urmă tot ce este efemer. Pluteşte-n aer, parcă, veşnicia, Tot zbuciumul trupesc s-a domolit, De-ai căutat o cale în astă viaţă, Aici întreaga căutare s-a sfîrşit. Un Sfânt Locaş, în care, omul şi natura, Slujeşte fiecare în felul său, Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu!

Un suflet mare și puternic Slujind o viață, neclintit Stropind cu lacrimi de cucernic Potirul Mielului jertfit. În numele Iubirii Sfinte Statornic doar în crezul său, Prin țelul sfânt și azi clădește Cărare către Dumnezeu. Puțini mai sunt, acum pe lume Exemple pentru veșnicie, Prin viața lor, să ne îndrume Pe drumul către Împărăție. În memoria părintelui Arsenie Boca.

Împărăteasa mea, popas al mângîierii, Pe drumul vieții m-ai sprijinit mereu, Căci lacrimile mele înfrigurate Ți-au spus atâtea de necazul meu. Ți-am spus atâtea din frageda mea viață, Icoanei Tale atâtea i-am rostit, Iar ruga mea și temerile mele Cu Tine Maică le-am împărtășit. La vreme de ispită și durere Când sufletul mi-era prea răvășit, M-am resemnat în rugă și tăcere, Iar Tu m-ai protejat, m-ai ocrotit. Te rog, Presfântă Maică și Fecioară, Să-mi fii alături Tu și Fiul Tău, Iar celor ce se roagă către Tine Să-i miluiești și să-i iubești mereu!