Trup și suflet

Se scurge vremea, ceas cu ceas,
Se duce timpul ce-a rămas.

Și-oricât de mult aș căuta
Doar prin credință pot vedea,

Un scop, un sens, în viața mea
Ca o busolă spre CEVA...

Cum aș putea să deslușesc
Gândind în modul omenesc.

Cum să separ, sau să unesc
Două puteri ce se-ntîlnesc?

Alcătuind din asta, OM.
De parcă m-aș trezi din somn.

Trupul îmi cere pâine, apă
Mergând agale către groapă

Sufletu-mi zboară, către Cer,
Cu aripi mari de porumbel.

Pot oare, Doamne, să strunesc
Trupul acesta omenesc?

Pot sufletul să-l dezrobesc
Strigând doar: DOAMNE TE IUBESC!

Îți e de-ajuns iubirea mea,
Când trupu-mi cere altceva.

Azi mă căiesc și strig spre Tine
Dar mâine cad și nu mi-e bine,

Și iarăși strig, IUBIREA MEA
Mă poți iubi? Mă poți ierta?

În viața asta trecătoare,
Când orice gest e o-ncercare,

Când pot să fac și rău și bine,
Asta depinde doar de mine.

Dar...orice faptă săvîrșită
Din trup și suflet zămislită,

Mă poate duce către rău,
Sau către Tine, Domnul meu.

Învață-mă să-mi stăpânesc
Tot sinele meu omenesc,

Și-atunci când strig că Te iubesc,
Să știu de ce-am trăit...trăiesc.

Iar trupul ce mi-ai dăruit
Să nu trudească osândit.

Și-n toate cele ce i-ai dat,
Să nu rămână în păcat.

Căci uneori pentru a-mi fi bine
Nu mă gîndesc decât la mine.

Iar toate cele câte sunt,
Când ai zidit acest pămînt,

Nu-s ale mele, sunt ale Tale
Și-ai pus un DAR în fiecare,

În orice om, în orice floare
Și-n vietățile din mare.

Cu TRUP și SUFLET păcătos,
Te rog, eu, omul vanitos,

Întoarce-ți, Doamne, fața Ta
Spre robul Tău, spre roaba Ta,

Iar Doamne, de am ispășit,
Tot ce aveam de pătimit,

Dacă clepsidra s-a sfîrșit
Și ceasul vieții s-a oprit,

Primește-mă în sânul Tău,
Atotputernic Dumnezeu!