Poezii Creștin Ortodoxe

Pâlpâie o flacără timidă Umbrele se-nchină la icoană Oprite grijile din goană S-au închis în câte o firidă. Tremură şi sufletul ca ceara Binecuvântarea curge ca un har Psalmii de credinţă din altar Luminează feţele cu seara Jertfa lumânării, purpuriu Razele aruncă pe pereţi Suferinţa din atâtea vieţi Să facă roditor acest pustiu Doamne curăţeşte-ne de vină Smerenia ne-aşează în genunchi Lumânarea arde ca un trunchi Noduros, în valuri de lumină Doamne dă-mi puterea ca să ard Răutatea fiecărei zile Asemeni adierilor subtile Crusta de păcate ca un fard!

Tu, neam frumos și aspru încercat Ce ai un singur Domn, pe Dumnezeu, În timp ce parcă toate s-au schimbat, Tu ai purtat în suflet Crezul tău.   De la cîmpie pînă-n vîrf de munte Stau mărturie sfîntă peste veacuri,  Prin văi ascunse și prin mîndre sate, Străvechi biserici, vechi cetăți și datini.   Timp, după timp, Cezarului i-ai dat, Dar n-ai uitat nicicînd de crezul tău, Biserici mîndre tu ai ridicat Ofrande pentru bunul Dumnezeu.   Drept metereze-s turle de biserici Străjeri sunt sfinții anume zugrăviți,  Și-n fața Crucii ce se-nalță către ceruri Ne închinăm smeriți, dar ocrotiți.   La temelia neamului stă scrisă Credința noastră către Dumnezeu,  Căci mîntuirea ce ne-a fost promisă O împărtășim cu toții prin Fiul Său.   Să ne unim în suflet și în gînd, Un dar, din darul nostru Domnului,  E timpul meu și-al tău pe-acest pămînt Un dar spre Catedrala Neamului.   O Românie dragă, sfântă țară Tu ești grădina Maicii Domnului,  Înalță ru...

Orice om în a sa viață Pe pămînt cât a trăit, L-a încercat cumva ispita Sau chiar el a ispitit. Tulburat de a ta soartă, Din orice nemulțumit, Todeauna tinzi să crezi Că doar tu ai pătimit. Celuilalt de lîngă tine, Îi atribui tot ce-i rău, Tu ești cel mai pătimit, Tu ești ispitit mereu. El e cel ce te-nvrăjbește, Tu nu ești un învrăjbit, El gândește rău de tine, Tu nicicînd nu ai gândit. Judecând mereu pe altul, Singur tu te-ai osîndit. Care-i partea ta de vină Pătimaș sau pătimit?

Nu judeca, căci nu cunoşti, Nu ştii tot adevărul. Dumnezeu va judeca, El e Judecătorul.

Eşti soarele din rouă ce buzele îmi răcoreşti, Eşti crinul frumuseţii în care florile se oglindesc, Eşti marea cea adâncă ce-n ea comori se  adâncesc, Eşti dimineaţă însorită în care tu îmi străluceşti. Eşti cerul meu senin şi steagul alb al păcii, Eşti luna de pe cer ce mă veghezi în noapte, Eşti cântul păsărilor ce mă trezesc în şoapte, Eşti liniştea din  noapte ce contemplezi iubirii. Eşti mantia aleasă, pe nori de vânt purtată, Eşti soarele-n amurg ce roşu plâns se pleacă, Eşti glasul fericirii ce-aş vrea să nu mai tacă, Eşti clipa veşniciei, iubirii mele  dăruită. Eşti dor al lacrimilor mele vărsate din iubire, Eşti taina regăsirii umbrită de speranţă, Eşti marea împlinire a tot ce este viaţă, Eşti totul pentru mine şi ţie-ţi sunt iubire.

Cumpără-se, Doamne sfinte Totul, totul pentru bani: Cimitire, oseminte Şi prieteni şi duşmani; Cumpără-se viaţă, moarte Şi înfrângeri şi victorii Că sminteala se împarte În delicte provizorii Noi trăim adâncă noapte Că nu ne-a plăcut lumina, Fructele mâniei coapte Ne-au înscris în Ceruri vina. Copleşiţi suntem de rele Ce ne-mprejmuie cetatea, Dacă ne-am făcut din ele Scutul, platoşa, dreptatea. Nu mai este cel drept. Nu e. Nimeni s-audă Cuvântul De când Te-am bătut în cuie, Noi uitat-am Legământul Unde-s mila şi iubirea? Ca o plantă fără apă Seceta şi pustiirea Rădăcinile ne sapă Am uitat de mult că Cerul Ne-a-nfiat prin sacrificiu Urgisitu-Ţi-am tot clerul Noi, cei ahtiaţi de viciu Rătăcirea asta doare Că ne-a rupt de Tine, Doamne Cum să smulgi din ram, o floare Când dau brume şi vin toamne? Şi mlădiţa nu dă roadă Dac-o-ndepărtezi de trunchi Scopul viermelui: să roadă Lujerele din mănunchi Ne rugăm la Tine: - Iartă! Noi păcătuim şi veşnic Cu blândeţea Ta ne ceartă, Lasă-ne lumina-n sf...

Adeseori când vă rugaţi Cu dragoste fierbinte, Un gând la Domnul înălţaţi Şi pentru animalele smerite. Chiar dacă nu au păcate, Dar pentru ale noastre rele, Suferă destul de mult, Să ne rugăm şi pentru ele!