Poezii Creștin Ortodoxe

Cea mai mare suferință A avut-o Iisus Hristos! El a luat pe Crucea Sa Toate păcatele omenirii, Fără să accepte Să-L ajute cineva. Chiar de Dumnezeu Tatăl, Cu voia Lui, a fost părăsit. Dar după Răstignire, El a Înviat, Arătându-și puterea Sa De Ceresc Împărat! Cine pe Iisus cheamă în ajutor Primește alinare și izbăvire În orice suferinţă El ne ajută să ducem Crucea vieții Celor ce Îi urmăm Cu bună credință.

Sunt ca o petală pierdută în vânt, Păcatul mă apasă tot mereu Pe zi ce trece mă apropii de mormânt Eu am nevoie de Dumnezeu! Cu firea sunt neputincioasă, Și sufletul îmi plânge tot mereu Lăsat-am calea luminoasă, M-am depărtat de Dumnezeu. Și plâng amarnic, tot cu jale, Păcatul, fapta tot mereu Mă luptă gândul deznădejdii Eu am nevoie de Dumnezeu! Ce bunătate mare are Domnul, Cu sufletul ce plânge tot mereu Lăsa-voi calea păcătoasă, Că am nevoie de Dumnezeu! M-a ruinat păcatul cu scârbire, Și sufletul îmi plânge tot mereu O, vino Doamne și mă iartă Și-mi dăruiește Harul Tău.

Hristos a Înviat! Este minunat! Hristos a Înviat! În lume s-a aflat! Lumina Sfântă De Paște, în fiecare an, La Ierusalim coboară, Sufletul se înfioară! Hristos a Înviat! Cu adevărat!

Fabulă O pisică torcătoare, Gingaşă, cu blana moale, Mieuna, cerând agale, La un câine, de măncare. Câinele, mai credincios, Luă carnea de pe-un os, Ce-l găsi cu osteneală Şi îi dete cu sfială: “- Ia, mănâncă, sora mea, Eu, oi mai găsi ceva!” “- Bucata ce tu mi-ai dat, O termin imediat! Deci, te du şi fugăreşte Vreun pui sau chiar un peşte Şi mi-l dă neapărat Până se va fi-nnoptat!” Câinele umil plecă, Hrana de o căută, Pentru sora lui drăguţă, Sărmana de pisicuţă. Şi după lungi căutări, Trudă multă, alergări, Îi aduse-un şoricel, Tot jucându-se cu el. “-De-aste feluri sunt sătulă, Adu-mi mâncare mai bună! Nu vezi cât de mult trudesc, N-am timp nici să lenevesc.” Dar deşi milos, ştim bine, Câinele-şi veni în fire; Şi-i răspunse imediat, Pe un ton cam răspicat: “-Dacă nu te cunoşteam, Poate, iată, te credeam; De vrei să ai de mâncare, Pleacă tu la vânătoare!” Pisica tot n-a plecat, Ci  la fel a procedat Şi uşor a păcălit Pe alt câine ce-a găsit. Cum putem ajuta oare O pisică rugătoa...

Ai plecat la Ceruri sus, cum se cuvenea, La fiul tău, Iisus, fiind Maica Sa. Ai plecat de pe pământ, dar şi-acum tu eşti Maica noastră bună care ne iubeşti. Cu dragoste ne veghezi, viaţa ne-o îndrumi, Spre liman ne îndreptezi, ne scapi de furtuni. Far ce tot călăuzeşti călători prin noapte, Ne ajuţi, ne izbăveşti de grele păcate. Fericită Tu să fii în Sfânta-Împărăţie! Iar de la oameni să ai multă bucurie!

Toţi vom muri, De astă lume Ne vom despărţi, Dar ne vom întâlni apoi, Cu Dumnezeu Şi noi între noi. La bine sau la rău, Fiecare cum a vieţuit, După felul său. De-am trăit cucernic Pe acest pământ, Vom ajunge toţi În Raiul cel Sfânt.

Fără milă vântul rece Smulge galbenele foi, De la munte trece, trece, Neîncetat turme de oi. Rândunelele în stoluri, Pregătite de lung drum, Fac grăbite mari ocoluri Zicând parcă "Rămas bun". Bruma pe neaşteptate Şi-a-ntins vălul argintiu, Peste florile mirate, Lăsând peste tot pustiu. Pe ogoare-i mare zarvă, Veselii culegători Trec prin proaspăta otavă La cules de popuşoi. Bang! Balang! răsună-n vale Glas de clopot repetat. Trecu vacanţa copile, Te poftesc iar la-nvăţat.