Poezii Creștin Ortodoxe

Smerenia din care curge Taina vieţii demiurge, Dă-mi-o Doamne mie care Te-am supărat fără-ncetare! Smereşte-mă ca pe Iov Cel care Te-a iubit fără istov, Că Tu eşti Viaţă şi Lumină Iar eu mărunt şi plin de vină; Trece ziua de amiază Duhul meu slăbit oftează Şi aproape de chindie Veşnic se închină Ţie! Humă sunt, un strop de glod Pomul rău şi fără rod, Mărunt ca bobul de nisip Căci toate, toate se-nfirip Într-o dumnezeiască-alcătuire Şi fără Tine nu e mântuire!

Pâlpâie o flacără timidă Umbrele se-nchină la icoană Oprite grijile din goană S-au închis în câte o firidă. Tremură şi sufletul ca ceara Binecuvântarea curge ca un har Psalmii de credinţă din altar Luminează feţele cu seara Jertfa lumânării, purpuriu Razele aruncă pe pereţi Suferinţa din atâtea vieţi Să facă roditor acest pustiu Doamne curăţeşte-ne de vină Smerenia ne-aşează în genunchi Lumânarea arde ca un trunchi Noduros, în valuri de lumină Doamne dă-mi puterea ca să ard Răutatea fiecărei zile Asemeni adierilor subtile Crusta de păcate ca un fard!

Cumpără-se, Doamne sfinte Totul, totul pentru bani: Cimitire, oseminte Şi prieteni şi duşmani; Cumpără-se viaţă, moarte Şi înfrângeri şi victorii Că sminteala se împarte În delicte provizorii Noi trăim adâncă noapte Că nu ne-a plăcut lumina, Fructele mâniei coapte Ne-au înscris în Ceruri vina. Copleşiţi suntem de rele Ce ne-mprejmuie cetatea, Dacă ne-am făcut din ele Scutul, platoşa, dreptatea. Nu mai este cel drept. Nu e. Nimeni s-audă Cuvântul De când Te-am bătut în cuie, Noi uitat-am Legământul Unde-s mila şi iubirea? Ca o plantă fără apă Seceta şi pustiirea Rădăcinile ne sapă Am uitat de mult că Cerul Ne-a-nfiat prin sacrificiu Urgisitu-Ţi-am tot clerul Noi, cei ahtiaţi de viciu Rătăcirea asta doare Că ne-a rupt de Tine, Doamne Cum să smulgi din ram, o floare Când dau brume şi vin toamne? Şi mlădiţa nu dă roadă Dac-o-ndepărtezi de trunchi Scopul viermelui: să roadă Lujerele din mănunchi Ne rugăm la Tine: - Iartă! Noi păcătuim şi veşnic Cu blândeţea Ta ne ceartă, Lasă-ne lumina-n sf...

Din cerul Tău căzând, cel mai de jos, Doamne, eu sunt cel mai păcătos Că după sfântul Tău supliciu Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu. La vreme de Calvar eram alături Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături, Ce Te huleau, parcă ieşiţi din minţi, Cum fiii-i persecută pe Părinţi; Când universul şi-a fost frânt o roată Am strigat şi eu cu-această gloată: – Crucificaţi-L pe Iisus, Căci gloria Lui astăzi a apus! Voiau şi ei, voiam şi eu Să-L omorâm pe Dumnezeu, Izvorul cel de-viaţă-dătător! De-atuncea plâng şi mă-nfior! Mă tângui şi Te cat întruna Inima-mi suspină precum struna Care-a rămas atâta: cu o coardă; Tu Doamne ai iertat această hoardă! Dar am aflat de Învierea-Ţi sfântă Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă În carnea noastră plină de păcat Când toţi rosteau: Iisus a înviat! Îţi ofer în suflet adăpost, Că nu mai sunt acel care am fost Acceptă-mă oricât de nefiresc Tot restul vieţii voi să Te slujesc! Te-am supărat şi mă-nspăimânt Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt Cum picură din ceru...

Fericit acela care Îl caută toată viaţa lui pe Domnul! Şi mai fericit acela care Îl găseşte.