Postări

Se afișează postări din iulie, 2024

Mihail și Gavriil

Doi arhangheli a trimis Dumnezeu la credincioși, Să-i slujească și slăvească, Răul să nu-i contopească. Mihail e cu dreptatea, Iar Gavriil cu bunătatea, În noiembrie îi poftim Cu lumină îi cinstim.

Ruga către Înger

Coboară, Înger ceresc Asupra mea, Păcătosul Și ajută-mi, Trupul și sufletul Să nu mai cadă-n Ispită. Ferește-mă, de greutățile și de încercările vieții. Iar,aripa Ta Luminată, Să mă călăuzească Pe drumul drept, Cel fără de păcate.

Regret

Nu mi-e teamă de moarte. Mi-e teamă că, poate, Nu am iubit destul, Nu m-am dăruit îndeajuns Și n-am plâns, Când Dumnezeu Curaţa rănile egoismului meu!

Mânăstirea

E o tindă a Raiului, E o stea a cerului. E un loc al împlinirii, Un loc dedicat iubirii. Acolo râzi, acolo  plângi, Acolo virtuţile le strângi. Acolo lacrimile curg, Pentru păcate ce-ai făcut. Rugăciunea veşnic curge, Ca un pârâu de apă dulce. Iubirea mereu înfloreşte, Şi inimile veseleşte.

Lupta cea bună

Hristos-Domnul e cu noi, Să fim veseli și vioi! Să nu ne descurajăm, Ajutor pe Sfinți să luăm! Chiar de lupta va fi grea, Hristos nu ne va lăsa! Noi doar să ne îngrijim Lui să nu Îi mai greșim. Pe Maica Sfântă Să o cinstim, Cu Ea sincer să vorbim!

Dragostea sfântă

Atotputernice şi Doamne Sfinte Ce mila-Ţi reverşi pe pământ, Noi suntem rodul iubirii sfinte Legătura sfântă nepătrunsă Dintre cer şi pământ. Însă omul făr’ de vreme De cer s-a depărtat Alunecând pe drumuri sterpe Uitând de locul ce-i era dat. În mila Ta cea mare, Doamne, Nesuferind să vezi cum omul cade, L-ai oferit în dar pe Fiul Să cureţe păcatele toate. Însă actul de sublimă iubire Pentru făptura iubită, Din parte-i a adus nerecunoştinţă Uitând de împărăţia Mult dorită.

Care Ți-e chipul

Care ți-e chipul Tău, iubire? Ți-l pot cuprinde cu privirea? Și pot fi sigur că ești tu? Nu mă înșeală-nchipuirea? Ești umbra visului din oameni? Cetatea Sfântă înălțătoare? Ești glasul inimii când plânge? Dorință de a-ți da valoare? Ești teama de singurătate? Ori infinitul ce-l dorim? Ești timpul ce ne cere prețul? Limanul, când ne rătăcim? Sau glasul sângelui ce strigă? Ori fuga de abisul morții? Ești goana după împlinire? Ești Chipul Domnului, iubire!

Frunza neagră

Peste câmpuri monahale paşte Floarea cea Cerească, frunza neagră a dreptăţii cu genunchii-n osteneală. De sunt frunzele-n metanii, duhu-i sfânt, ceru-şi presară lacrimi-n glasul monahii, rugăciunii dându-i mană. Teamă-i pusă-n cea fiară viespii frânte-s de duh sfânt, când în geană monahală soarele-i rugă şi cânt. Munţilor pitiţi sub creste pustinicii le dau mireasmă, jertfă-i fruntea rugăciunii stâncă-n viaţa crestinească. Chiar şi suflete-n adâncuri mişcă frunza monahală, când prin osteneală rugii sânge sfânt e şters din rană. Sunt comori ce nu-s atinse de priceperea lumească, voia minţii depărtandu-i chiar de Floarea cea Cerească.

Șoapte de taină

Era o noapte tainică divină, Cu stele de argint pe cer, Iar luna-ncetişor suia poteca de lumină, Pe bolta-nvăluită în raze de mister. În şoapte ce aduc a dulce glăsuire, Se-aude o chemare de taină în pridvor E noapte. Cine-I călătorul de vrea găzduire? Când lumea-i cufundată în somn nepăsător! Sunt Eu, răspunse un glas lin, Ce-aştept cu dragoste de-atâta vreme, Ca să-mi deschizi şi să-ţi alin Un dor aprins ce-n taină să mă cheme. Doamne, treci al casei mele prag! Tu, Cel ce eşti Iubire şi Lumină, De-atâţia ani, eu Te-am lăsat pribeag, Căci n-am ştiut să cer ca pacea Ta să vină. Se umple de mireasma Duhului cel Sfânt, Când sufletul primeşte Cuvântul iubitor, Prin Taina din Potir cu Pâinea ce s-a frânt, Şi Sângele cu viaţă din Trup Mântuitor!

Durere sufletească

O, durere sufletească Cu gust nici dulce, nici amar, Eşti suferinţa omenească Şi-mi stai în suflet în zadar. Ce am pierdut, e o nimica, Dumnezeu îmi poate da De mii de ori pe-atâta, Ce nimeni nu-mi poate lua. Tu nu vezi că nu îmi pasă, Tu nu vezi că te ignor, Nădejdea mea e-Împărăteasa Şi numai Ei cer ajutor. Priveşte suflete al meu În trecut, în depărtare, Când L-au răstignit pe Domnul, Ce dureri îngrozitoare! O, Preasfânta mea Măicuţă, Ce-aveai în inimă şi-n gând Când i-au hotărât moartea Celui neprihănit şi blând? Ce ai simţit atunci Stăpână, Când pe Fiul Tău iubit L-ai văzut întins pe Cruce Bătut, hulit şi răstignit? A fost Lumina pe pământ, L-ai cunoscut că-i Fiul Tău, Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt, Tu ai ştiut că-i Dumnezeu! Dar n-ai putut să Îl ajuţi, Pentru că cei mari şi tari L-au răstignit precum au vrut, L-au numărat între tâlhari. În suflet iadul ţi-a venit Şi vărsând lacrimi amare, Cu El şi Tu ai suferit Dureri preaîngrozitoare. Ai privit cu disperare Spre întunecaţii n

Soarele dreptății

Când nori întunecați, în viață, Vor iar să apară, Către Hristos, cu credință,  Să ridicăm privirea iară! El este Soarele dreptății și are putere Să ne ferească de necazuri și durere! El poate viața să ne-o lumineze, Către limanul Ceresc să ne îndrepteze!

Mânia

Mânia e cea mai rea, Ce bine ar fi Dacă am trăi fără ea! Cine se stăpânește la mânie, Este mai puternic decât Un împărat peste a lui împărăție! În clipe de mânie să nu luăm Nicio hotărâre fără judecată Ca sa nu fie apoi regretatată. La mânie, omul, Bine este a tăcea Decât apoi a regreta

Bucuria sfinților

Sfinții din Cer ne ajută, Ne aduc bucurie multă! Rugăciunile lor se-mplinesc Căci pe Domnul ei cinstesc. Pentru ca să Îl asculte Au făcut osteneli multe. Chiar viața ei și-au jertfit Pentru Hristos cel dorit. Cine de la sfinți învață Și urmează a lor povață. De primejdii e ferit Sufletul îi este mântuit. Sfinții sunt miluitori, De minuni făuritori. Pe nume să Îi chemăm Când la ei ne închinăm. Chiar omului păcătos Sfinții îi sunt de folos. Viața-n bine de-o schimbăm Noi pe sfinți îi bucurăm. Au fost oameni ca și noi S-au luptat cu patimi și nevoi. În viață ei au urmat Dumnezeului adevărat. Iar acum în Ceruri, sus, Îl slăvesc toți pe Iisus. Îl slăvesc cu-adevărat Pe-al lor mare Împărat. Îl slăvesc cu bucurie În a Lui Împărăție!

Îndemn

Eroi martiri avem, Ei ne sunt îndemn La jertfă și dăruire La credință și iubire. Uniți de vom fi, Mai ușor vom birui, De rele și de vrăjmași Ne vom izbăvi!

Cereri

Cerem multe lui Hristos, Dar toate ne sunt de folos? Rugăciunea ne-o primește, Cum e bine o împlinește La timpul mai potrivit Cum ne este rânduit. El este atotștiutor Și de oameni iubitor Pronia lui Dumnezeu Pot oare să o schimb eu?