Șoapte de taină

Era o noapte tainică divină,

Cu stele de argint pe cer,

Iar luna-ncetişor suia poteca de lumină,

Pe bolta-nvăluită în raze de mister.

În şoapte ce aduc a dulce glăsuire,

Se-aude o chemare de taină în pridvor

E noapte. Cine-I călătorul de vrea găzduire?

Când lumea-i cufundată în somn nepăsător!

Sunt Eu, răspunse un glas lin,

Ce-aştept cu dragoste de-atâta vreme,

Ca să-mi deschizi şi să-ţi alin

Un dor aprins ce-n taină să mă cheme.

Doamne, treci al casei mele prag!

Tu, Cel ce eşti Iubire şi Lumină,

De-atâţia ani, eu Te-am lăsat pribeag,

Căci n-am ştiut să cer ca pacea Ta să vină.

Se umple de mireasma Duhului cel Sfânt,

Când sufletul primeşte Cuvântul iubitor,

Prin Taina din Potir cu Pâinea ce s-a frânt,

Şi Sângele cu viaţă din Trup Mântuitor!