Poezii Creștin Ortodoxe

Mă pun în genunchi şi mă rog la Cer Ca Domnul Iisus să aibă grijă de lume, De copii şi de femeile însărcinate, Care ne sunt ca rodul pământului nostru; Bătrânii ne sunt glasul, istoria noastră, Iar bărbaţii au putere în credinţă. Ţine-mă Doamne-n în poala ta, Că am să-ţi mărturisesc ceva. Doamne Dumnezeule, Ocroteşte lumea de răutate, Dă-le multă, multă sănătate Copiilor, ca să ne ducă tradiţia mai departe, Că ei sunt viaţa şi speranţa noastră. O lacrimă de jale, o lacrimă de supărare… Vreau ca lumea să simtă numai iubire, bucurie, Necazurile să nu le simtă, Vreau ca pe fiecare persoană Să-i binecuvântezi cu sănătate şi fericire eternă. Oare îmi promiţi că oamenii vor fi bine ? Vei fi lângă mine, vei fi lângă ei ? Vreau să ne dai o mângâiere. În timp ce mă rog pentru omenire, Pentru ei aduc o mică jertfire, Vreau în lume parte numai de iubire. Arată-mi calea mea, Arată-mi calea lumii, Arată-mi calea vieţii, Arată-mi calea eternităţii. Du-mă în Rai Ca să văd cum e, Să povestesc tuturor ...

Ai milă de mine păcătosul… Doamne Dumnezeule, Iisus Hristos ca Împarat al universului, Si stăpânul nostru, Darul pe care l-am primit, De la Iisus Hristos în sfântul botez, O binecuvantare sfântă, Pentru a nu intra în păcat, Cheia vieţii duhovniceşti, Este disciplina minţii, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Aşezată la loc ridicat Să te vadă bine-ntregul sat, Tu stăteai ca maica cea bătrână Ce aşteaptă copiii să-i vină. Nu mai ştiu atunci câţi ani aveai, Dar pe toţi la tine îi chemai; Nu era în sat o sărbătoare, Fără că să vină mic şi mare. Ani de zile-ai fost ca un îndemn, Ocrotindu-ne, ferindu-ne de rele, Tu, Biserica noastră de lemn Ne-ai scos din durere şi din jele. Biserica din sat azi e frumoasă Şi din nou este ca un îndemn, Dar oricât ar fi de arătoasă, Pe tine te văd, Biserică de lemn.

Un univers de cascade  orbite-s de lumina din zare, Un univers de lumini  îşi poartă în minţi insomnia, Angelicul cor neobosind  îţi aduce cântare: Ave Maria! Şi noi, pe pământ, în umbrire,  vrem să aducem lumină, Când reci insomnii ne îneacă  în oceanul de gheaţă, Arde din noi sărăcia  cu o fulgerare senină, Arde neruşinarea din faţă-mi! A cerului bramă-i deschisă  şi slava de acolo coboară, Armonii invizibile  ne cheamă  la Ceruri Şi toţi de aici urcăm  ca pe-o scară, Îmbătaţi de misteruri. Şi poetul, poeme,  nu scrie de tristeţe,  de dor, de iubire, Un univers de lumini  îi poartă în minţi insomnia, Poetul prin vremi versuia  poeme-n neştire Despre Ave Maria.