Poezii Creștin Ortodoxe

Trimit către Tine, al meu Dumnezeu, cerinţe-n suspin şi nopţi nedormite, n-am glas în cuvinte şi nici ţelul meu de nu-i către Tine, iubire fierbinte și gânduri căite prin sufletul meu. Ascultă Tu, Doamne, suspinul duios ce-apasă-n tăcere sufletul meu, că nu-i fără vină, dar nici de folos, și-apoi fară urmă, de nu-i dai o mână, s-ar pierde-n grădina celui de jos. Privesc către ceruri şi cruce-mi doresc, Domnul să-mi fie lumina, suirea de jos, şi-o lacrimă adie, de n-ar fi să fie plecat în robie, obrazul roşit prin fapta-i tărie, ce-l trage sfios. Dă-mi Doamne, din timpul ce mi-e de folos, să-ndrept a Ta milă din sufletul meu, cu voia Ta, Doamne, coroana sublimă să-mi stea fără vină, prin duhul iertării, pe capul lăsat cât mai jos. Amin.

Peste câmpuri monahale paşte Floarea cea Cerească, frunza neagră a dreptăţii cu genunchii-n osteneală. De sunt frunzele-n metanii, duhu-i sfânt, ceru-şi presară lacrimi-n glasul monahii, rugăciunii dându-i mană. Teamă-i pusă-n cea fiară viespii frânte-s de duh sfânt, când în geană monahală soarele-i rugă şi cânt. Munţilor pitiţi sub creste pustinicii le dau mireasmă, jertfă-i fruntea rugăciunii stâncă-n viaţa crestinească. Chiar şi suflete-n adâncuri mişcă frunza monahală, când prin osteneală rugii sânge sfânt e şters din rană. Sunt comori ce nu-s atinse de priceperea lumească, voia minţii depărtandu-i chiar de Floarea cea Cerească.