Poezii Creștin Ortodoxe

 Par ninse crengile de floare, În Ghetsimani e Domnu-ngenuncheat, Îşi varsă sângele-n sudoare, Iar Primăvara – ţipă de păcat! Cum aş putea pricepe oare A Ta iubire ce-o strigai în rugi? Ştiai c-atât de mult Te doare!... Ai fi putut uşor să fugi!.... Adânc mi-i somnul şi-ntinat, Iar privegherile-s deşarte; Îţi scuipă faţa de-Mpărat În zori săruturile moarte! Şi sunt şi eu cu Iuda şi soldaţii, Cu fariseii strig batjocură şi hulă, Mă lepăd de minuni la ceasul judecăţii, Şi pentru toate!... naşti o picătură. Iar astăzi, - vin la masa Ta de nuntă... Din firmituri ce cad, cerşesc precum un câine... Şi văd în Ghetsimani dragostea Ta sfântă Cum lacrimi a schimbat!... în pâine...

Pe un drum lăturalnic, întunecat De piatră ascuţită, tăioasă, O femeie trecea cu capul plecat Cu faţa brăzdată, de lacrimi arsă. Inima îi zvâcnea în durere Ştiind că "prietenii" au trădat, Un ţel înalt de adâncă mângâiere Ce strămoşii zestre ne-au lăsat. A strigat din ale ei răsputeri Iubirea pentru dreapta credinţă, Dar i-au turnat oţet în dureri Fără nici un pic de căinţă! Mărturisitorii credinţei azi plâng Când fiarele încet ne încolţesc, Rugăciuni pentru noi ei strâng Când oile cu lupii se însoţesc.

Mi–aş fi dorit să te cunosc, Iisuse, Încă de când eram o copilă, Să vorbesc cu Tine taine ascunse, Să–Ţi dau dragostea mea umilă. Oriunde aş merge, să fii cu mine, Orice-aş începe, să-ncep cu Tine, Orice aş face, să faci cu mine Şi al meu gând să fie la Tine. Dar nu regret că Te-am cunoscut acum Şi Îti mulţumesc că mi Te-ai arătat, Ca o rază ce îţi apare în drum, Aşa Tu pe mine m-ai luminat; La minunata vârsta a adolescenţei, Când una lume pare a Te fi uitat, Tu m-ai chemat pe calea pocăinţei Şi în acest fel eu Te-am aflat. Când mulţi, de vârsta mea, Te-au părăsit, Dar mulţi, au încercat să Te slăvească, Aşa cum încerc eu, de când Te-am găsit, Dragostea pentru Tine să nu se sfârşească. Eu Te iubesc din tot sufletul meu, Orice mi s-ar întâmpla, Să nu mă lasi niciodată la greu , Oricare ar fi voia Ta. Niciodată să nu mă desparţi de Tine, Să Îţi slujesc toată viaţa mea, Orice s-ar întâmpla cu mine, Să fac, în toate, voia Ta, Să-Ţi cânt, să Te slăvesc Iisuse, Să Te iubesc, Mântuitorul meu,...

Se-nalță falnic către nori Cu brațele vânjoase încă, Un mândru și semeț copac, Iar măreția lui te-ncântă. Și-atunci te-ntrebi fără să vrei Tu, om, ce ești atât de mic Și-ai vrea să știi cumva povestea Copacului îmbătrânit. Câți ani trecut-au peste dânsul, Atâtea ploi și vijelii, Câte povești în miez de noapte I s-au șoptit în nopți târzii. Iar iernile cele geroase L-au dezvelit de haina sa În gemetele fioroase Când vîntul parcă-l biciuia. Și verile, ce veri toride! Ce vijelii, ce ploi, ce arșiți, Cum poți să crești așa semeț, Când tu înduri atîtea patimi? Acestea toate te-au călit Și-n toată vitregia vremii Întodeauna stând smerit Îți faci cărare către ceruri. De am putea și noi să fim Așa statornici ca și tine, Să nu cădem la primul val Sau chiar la prima vijelie. Tu prin răbdare ai cîștigat Un rol imens în fața lumii, Pe lemnul unui Sfânt copac Stă scrisă Jertfa omenirii.

Cine poate oare a spune, Câte lacrimi sunt în lume? Cine poate să arate, Câte lacrimi sunt vărsate? La tot pasu-i suferinţă, Deznădejde, umilinţă, Viaţa pe pământ îi chin, Împletită în suspin. Mame multe-s disperate, Căci copiii sunt pe moarte, Mulţi copii sunt întristaţi Căci părinţii i-au lăsat. La tot pasul este chin Suferinţă şi-ntristare, Viaţa este doar suspin La tot pasul este jale. Multe văduve jelesc, Soţii lor le părăsesc Şi rămân cu greutate Dusă-n spate pân' la moarte. Multe boli şi întristare Sunt în lumea asta mare, Toate sunt îngăduite Pentru faptele nelegiuite. Cine poate să arate, Suferinţa întregii lumi? Câte sunt feţe brăzdate Având pe ai săi nebuni... Multe chinuri, multă jale La tot pasul întâlneşti Nu e nimeni fără lacrimi, Mai puţin poţi să zâmbeşti. Multă boală şi suspin Are omul pe pământ, Viaţa îi împletită în chin Până va intra în mormânt. Doamne, câte lacrimi sunt, Şterge-le cu a Ta milă Şi să fie-acest pământ Inundat de a Ta lumină!

Un deal sterp se înălţa în zare, Umbrele a trei cruci se văd în depărtare. Şi întunericul a cuprins în plină zi întreaga fire, Neliniştea şi spaima se răspândesc peste omenire. Bărbaţii se bat în piept cu groază, Femeile plâng de disperare, Fantome negre în văzduh planează. E întuneric, un duh de frică se răsfrânge peste oameni Şi ţipete sinistre printre lume se aud. O Doamne, ce se întâmplă, ce taine triste se ascund ? O voce se aude din întunericul depărtării: - Este  El, pe cruce, l-au răstignit iudeii ! Stăpânul universului, Creatorul cel divin, E acum în agonie, amar e al Său chin. El, care pe tronul Lui, de îngeri înconjurat a fost, Şi numai cu o vorbă, oşti cereşti putea ca să aducă Şi numai cu un semn, pământul să distrugă, El ce putea cu foc pe gloate să le ardă, Acum chinuri cumplite pentru omenire rabdă. El este Domnul Slavei, ce din iubire ne-a creat. Mânia Lui, ţine doar o clipă, Dar dragostea-i peste noi se revarsă neâncetat. Acum El este pe cruce şi viaţa-i divină, î...