Psalmi din Biblia Vieții

Sapă-n stânca cea mai tare 
Câte-o vorbă ziditoare, 
Scrie pe cerul infinit 
Visul tău neprihănit, 

Spală-ţi fapta vinovată 
În albia argintată, 
Împarte-un zâmbet şi mulţi ani 
Cu cel mai trist dintre duşmani, 

Caută-n dumnezeire 
Ne’mplinita ta iubire, 
Umple ulcioarele de lut 
Cu clipa întâiului sărut, 

Zilele înlăcrimate 
Le aruncă mai departe, 
Scaldă-ţi ochii pe alee 
În culori de curcubeie, 

Caută în cel ce crede 
Steaua care nu se vede…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lista autorilor

Prorociri despre semnele vremurilor

Dușmanii se străduiesc