Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină, însă, toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi Crucea ce se înalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde,
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer, parcă, veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă,
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care, omul şi natura,
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu!