Spre drumul crucii

Ce este viața aceasta pentru om?
Un șir întreg de răni și suferinţe.
Să se ridice unul și să spună,
Că n-a răbdat în viață umilințe.

Poți tu să spui că n-ai greşit vreodată,
Că n-ai mințit, că nu ai judecat,
Că ai urmat tot timpul calea dreaptă,
Sau nu știi ce este acela un păcat?

O, da! Tu știi, și chiar de nu ai vrea
Să recunoști că porți vreo vină-n tine,
Tu duci o luptă toată viața ta
Cu tot ce te înconjoară, și cu tine.

Când greul vieții, povara crucii tale,
Îți pare câteodată atât de grea,
Priveşte omule, o cruce, pe Golgota,
Ce poartă-n ea povara cea mai grea.

Un trup zdrobit, bătut în cuie, prins de cruce.
Un suflet blând, curat, fără păcat.
L-au răstignit pe cel ce-ntreaga viață,
Minuni și fapte bune a semănat.

Ce mare e contrastul răutății!
În fața unui om atât de blînd.
Ce mare e păcatul omenirii!
Când Maica stă sub cruce lăcrimând.

Să luăm aminte la jertfa lui Iisus,
La sângele ce-a curs nevinovat.
La toți cei ce-au răbdat, asemeni lui,
Să nu mai repetăm la nesfârșit acest păcat.

De-am fi mai buni cu cei de lângă noi,
Cu cei mai slabi, aflaţi în suferință,
Puțin, cîte puțin, mai iertători,
Să dăm dovadă de iubire și credinţă.

De am putea cărarea vieții noastre,
S-o semănăm cu florile virtuţii,
Cu dragoste, credinţă și nădejde,
Ce dulce ar fi povara, către drumul crucii.

Să nu răspundem răului, cu rău,
De orice viclenie să fugim,
Căci două rele, nasc al treilea rău;
Și doar prin jertfă, răul îl stârpim.

Să ne rugăm la bunul Dumnezeu,
Să lumineze calea vieții noastre,
Iar bucuria sfintei învieri,
Să ne pătrundă-n suflet și în case.