Poezii Creștin Ortodoxe

Cine poate unui om Viaţă veşnică să-i dea, Să-i aducă pacea-n suflet Şi durerea să o ia? Cine oare a făcut Tot ce este minunat, Cine oare Universul, Prin cuvânt doar, a creat? Cine a făcut atâtea Ce se află-n jurul tău? Cine altul, decât numai Înţeleptul Dumnezeu!

Doamne, de Tu vrei Suferinţa să mi-o iei, Căci eu sunt prea slab Şi nu pot s-o rabd! Aș vrea ca să Te slăvesc, Ce doresti, să împlinesc Şi la greu să nu cârtesc, Bucuros să-ţi mulţumesc. Dar eu singură nu pot, Ci ajută-mă în tot! În sufletul meu plăpând Revarsă Harul cel Sfânt!

Am şi eu ceva de spus Bunului Păstor Iisus Ale mele simţăminte Dintr-o inimă fierbinte. Care-ar vrea acum şi ea Mulţumire să îi dea C-a venit din Cerul sfânt La noi cei de pe pământ, Cu dragostea mare a Sa Fericire să ne dea! El ne-ajută tot mereu Şi la bine, şi la greu. Doamne, şi tu ai fost copil, Ai fost prunc micuţ, umil. Nu-i uita pe cei mai mici, Nici pe părinţi, pe bunici, Fii cu noi la orice pas În vremea ce ne-a rămas, Fereşte-ne de păcat, Dă-ne gând, suflet curat! Pe copiii necăjiţi, Supăraţi şi oropsiţi, Nu-i lăsa, că n-are cine Să-i îndrepte către Tine. Revarsă din darul sfânt Peste toţi de pe pământ Voia Ta să împlinim, Pe semeni să îi iubim!

Când griji, suferinţe Din nou mă-mpresoară, Mă rog iar Ţie, Preabună Fecioară . Vino în al meu suflet, Ajută-mi, mă luminează, Pe calea cea aleasă Tu mă îndreptează! Călătoreşte cu mine Cât voi mai fi în lume! Rostesc azi cu drag Al tău preasfânt nume!

Într-o primăvară A prins rădăcini Un copac cu ramuri, Din cereşti grădini. An de an de-atunci Soarele venea, Mugurii închişi Larg îi deschidea. Flori curate, albe Din muguri ieşeau, Pomul înverzit Ele-nveseleau. Mereu tot aşa El întinerea, Iară mai târziu Multe roade da. Ca florile albe Sufletul să-l ai! Roadele credinţei Şi tu să le dai!

Viaţa îmi veghezi Cu iubire sfântă, Paşii mi-i îndrepţi Cu dragoste multă! Ce pare-ntâmplător De Tine-i rânduit, Ce îmi este greu Spre bine-i dăruit. Tu eşti Creatorul Pe toate le ştii, Cunoşti viitorul, Mă poţi mântui. Aşa cum mlădiţa Fără sevă moare, Eu nu pot trăi Fără a Ta îndurare!

Eram copil plăpând Când te-am chemat întâia oară, Ştiam că Tu exişti, Că-mi duci a mea povară. Deşi nu te vedeam,  Dar inima-mi spunea De Tine, Doamne Sfinte Și-n taină se ruga. Ştia că eşti iubire,  Iertare, bunătate, Că vrei să ne fereşti  De rău şi de păcate. Ştiam că Tu ai vrea  Să fiu la fel ca Tine, Doream să-mi fie viaţa O jertfă de iubire. Dar vremea a trecut Și repede-am uitat Ce îmi doream, Fiind copil nevinovat.

În lume sunt taine ascunse, De mulți oameni nepătrunse; Creatorul celor văzute şi nevăzute Le poate dezvălui şi face cunoscute. El lasă să descoperim, Spre bine noi să folosim Ce pentru oameni El a dat, Dar nu pentru amar păcat. Prin trudă sfântă vom găsi Ce Domnul va îngădui, Din ale lui taine divine Ca omul să trăiască bine!

Aş vrea să fiu Cu talent înzestrat, Chipul Tău cel sfânt Să îl vezi pictat. Aş vrea Sfântă Maică Prin vocea mea, Din suflet şi eu Să îţi pot cânta. Dar acestea eu Nu Ți le pot da, Însă vreau acum Să-Ți dau inima!

Împărăteasa lumii În cer şi pe pământ E caldă rugătoare Pentru noi, oricând. Dacă Ea nu ar fi împlinit Sfatul celui Preaînalt, Demult noi am fi murit Pierduţi în greu neant.

Maica Domnului ne-ajută Când avem o supărare, Fiind pentru toți Grabnic ajutătoare! Celui ce o cheamă Cu multă credinţă Ea îi împlineşte Orişice dorinţă. “- Ajută-mă Maică Fii îndurătoare, La Tine mă rog Tu îmi eşti scăpare!” Ea cu siguranţă Ne va ajuta Că nemăsurată este Bunătatea Sa! Deşi n-o vedem, Din Cer ne ascultă Si ìn dar ne dă Bucurie multă!

Maică bună şi duioasă Tu, a Cerului aleasă, Cea mai sfântă dintre sfinţi, Vezi a noastre rugăminţi! Domnul ni te-a dat, Marie, În greaua călătorie Ce-o avem de săvârşit, Să ne-ajuţi necontenit. Orice om în suferință Ce se roagă cu credință, Când la Tine năzuieşte, Mila Ta o cucereşte. Chiar de noi nu merităm, Ocrotirea Ta aflăm. Oricine ţi s-a rugat N-a rămas nemângâiat! Ca o Maică iubitoare De greșim, ne dai iertare. Deși vreu să-ţi mulţumesc, Eu cuvinte nu găsesc.

Dușmanii te jignesc? Mereu te încolțesc? Tot timpul te bârfesc? Critici nu contenesc? Iartă-i, cum El te-a iertat, Cu Domnul fii împăcat Că-i al Cerului Împărat Mergi la biserică imediat!

Cei Adormiți, bucurie în Cer primesc Când,  cei vii, pentru ei, Rugăciuni și fapte bune  Cu drag, să facă, se străduiesc. Atunci, păcătoșii primesc, De la Dumnezeu, Ușurare de păcate, Iar dreptii primesc Daruri îmbelșugate. Dar cea mai mare bucurie  O au sufletele Când sunt pomenite La Sfânta Liturghie! Atunci Mielul lui Dumnezeu  Pe Altar se Jertfeşte, Iertare și mântuire  Lor le dăruieşte!

Maica Domnului Preasfântă Vreau să te slăvesc, să-ţi cânt, Bunătatea să-ţi cunoască Orice om de pe pământ! Cu puterea Ta, Măicuţă, Pe noi toţi ne ocroteşte Şi de vrăjmaşii cei răi În tot locul ne păzeşte!

Din mila Sa, Dumnezeu, A trimis pe Fiul Său În lumea ce se-afunda Şi-n păcate se pierdea. Ca prin El s-o mântuiască, Raiul iar să-i dăruiască, Să trăiască-n fericire, Bunătate şi iubire! Şi iată că a găsit, Hristos-Fiu s-a zămislit Dintr-o fecioară curată, Smerită, nevinovată. Prin Ea noi ne-am izbăvit De păcatul moştenit De la strămoşul Adam, Al omenescului neam. Ea de-atunci a devenit Maica  Celui preaslăvit, Maica oamenilor, Aleasa creştinilor. Ca o mamă iubitoare Odihnă deloc nu are, Al său grabnic ajutor, Dăruieşte tuturor!

Chiar dacă vremuri grele În lume vor veni, Avem Ocrotitoare, Cu Ea vom birui! Îndrumă-ne Măicuţă Nădejde să avem Şi-n orice suferinţă La tine s-alergăm. Ajută-ne Fecioară Ca toţi să te iubim Şi numele tău sfânt Cu drag să îl rostim!

Când vii Tu, Maică Sfântă , Și stai iar lângă mine, Se-nlătură durerea, Iar totul este bine. Norii întunecaţi Degrab’ se-ndepărtează, Lumina-ţi sfântă, viaţa Din nou mi-o luminează. Aş vrea, Măicuţă blândă Să fii mereu cu mine, Să mă acoperi iarăşi Cu marea-ţi Ta iubire. Fereşte-mă de răul Ce vrea să mă împresoare, Alungă pe vrăjmaşii Ce vor să mă doboare. Risipeşte-mi negura Din suflet şi din minte Să-ţi pot sluji şi eu Cu-o dragoste fierbinte! Cu dor te voi chema Smerit, în rugăciune, Prinos, vreau să-ţi aduc De multe fapte bune.

Vreau să mă plimb Pe aripi de vis Lăsând lumea, S-ajung în paradis. Acolo e pace şi cer senin, Putem avea tot ce dorim Oameni-s veseli şi fericiţi, Pe toţi sincer iubesc, De toţi sunt iubiţi. Sunt flori înmiresmate, Lumină, cuvânt; Este odihnă, Nu-i nor şi nici vânt. Furtuni nu mai sunt. Nu-i boală, nici suferinţă, Nu-i râvnă sau vreo căinţă. E cântec de păsări măiestre Dulceaţă, frumuseţe Cum nicăieri nu este! Acolo aş vrea şi eu Ca să petrec mereu.

Avem sfinţi vindecători Grabnic tămăduitori! Noi de ei să nu uităm, Cu credință să-i rugăm  Daruri noi vom dobândi, Sănătoşi ne vor păzi. Ei la Domnul mijlocesc Pentru cei ce îi cinstesc!

Fecioara  azi ne priveşte, Să îi semănăm doreşte Este bună, este sfântă, Iertătoare, foarte blândă. Fecioara blând ne priveşte, Să-i urmăm acum voieşte, În viaţa de pe Pământ Şi apoi în Raiul sfânt!

Dragostea Ta sfântă Viaţa îmi veghează, Către mântuire Ea mă îndreptează. Chiar şi-n suferinţă Tu cu mine eşti, Îmi ridici povara, Nu mă părăseşti. Lăcaş fericit Doamne , vei dărui Celor ce pe Tine Mult te vor iubi!

Te-ai născut din Sfinţi părinţi, După rugăciuni fierbinţi! Bucurie ne-ai adus, Pe pământ şi-n Ceruri sus! Trei ani când ai împlinit Domnului te-au dăruit, Arhanghelul te hrănea, Hrană din cer Ți-aducea. Iar când Ţi-a binevestit Misiunea de-mplinit, Ai spus din tot sufletul tău: “-Roaba Domnului sunt eu!” Duhul Sfânt s-a pogorât, Pe deplin te-a curăţit Şi în pântece-ai luat Pruncul cel nevinovat. Fecioară ai fost atunci, Tot Fecioară ai rămas Şi când ai născut curat Pe Hristos adevărat. Taina-aceasta este mare, N-o-nţelege fiecare, Cum Fecioară ai născut Pe Cel fără de-nceput! Maică Tu ai devenit Pruncului celui smerit, Dar şi Maică tuturor Binecredincioşilor!

Câţi ani avea când a plecat Mântuitorul La Tatăl său, în Cerul cel de sus? De ce a vrut ca să se nască din Fecioară? De ce o cruce grea pe umeri El a dus? De ce a acceptat atâta umilinţă? Pentru ce a fost El oare răstignit? Care a fost vina Lui cea mare? Răspunsul este : Pe oameni a iubit!

Eu pot să visez, să scriu, Să citesc, chiar să muncesc, Ţie Doamne să mă rog, Eu nu pot, deşi doresc. Mintea-mi este prea-ntinată, Sufletul e prins de patimi, Iară Tu – curat ca neaua, Să mă spăl, îmi trebui’ lacrimi. Voinţa mi-e adormită, Inima de gheaţă prinsă, Mă prinde somnul cu totul, Deşi candela-i aprinsă. Ştiu Doamne că Tu ai vrea Cu mine de vorbă-a sta, Să-mi asculţi orice durere, Să-mi dai leac şi mângâiere. Dă-mi putere ca să-ţi spun Ce-am în suflet rău sau bun, Căci eu cred că mă iubeşti Şi-a mea rugă o-mplineşti.

Dragostea adevărată  Este sinceră, curată! Ea nu este pătimașă, Egoistă sau trufașă

Noaptea lin coboară, E linişte iară. Ceru-i plin de stele, Vor să fim ca ele: Văpăi arzătoare, Lumini sclipitoare! Soarele răsare, Noapte-acum dispare; Flori petale şi-au deschis, Cum ştiau din Paradis; Suflete se reînnoiesc, Pe Hristos când îl primesc!