Poezii Creștin Ortodoxe

Dacă aș putea, Maicii Sfinte, Eu a mă ruga Din toată inima mea, Nicio suferinţă Nu aș mai avea, Tot ce am nevoie Ea îmi poate da. Și nu doar fericire Pe acest pământ, Dacă vrea, m-ar duce Chiar în Raiul sfânt!

Un copac - bătrân era, Liniștit se legăna, Dar o furtună mare Îl amenința. Vântul tare se apropia, Multe crengi i le rupea. Pe acel pom maiestuos Din rădăcini nu l-a scos Bine înfipte în pământ, N-au fost răpuse de vânt!

Degeaba am strigăt spre infinit, De nicăieri tu nu auzi chemarea, nu mai aștept minuni, un singur dor sublim să vină înspre mine, cu creangă de măslin. salută-mă prin Morse, Hai! bate-mi în perete, cu fiecare sunet ce pumnul tău îl scoate, cu mine ești aici, și-mi dai putere, Doamne. și știi că ți-aș răspunde, dar mâinile-s legate cu pieptul la perete, ascultă-l tu cum bate. degeaba-s pumnii strânși, căci nu mai am putere, și-n vorbe mi-ai răspunde, în ceasul Învierii. Salută-mă prin Morse, atât mai vreau și-aștept să te-ntăreasca Domnul, poemul l-am bătut cu inima din piept.

Este un loc atât de maiestuos Ca un vis grandios. Un colţ de rai pe pământ Lavra Pecerska-nume sfânt. Comoara cea mai aleasă, A ortodoxiei fortăreaţă, A Ucrainei Sfântă minune Ca un zâmbet ce nu apune. Pe malul drept al Niprului Totul din mila Domnului, Antonie, Teodosie aveau să vină Să înalţe Lavra pe o colină. Erau stâlpii de foc ai credinţei Şi ctitori de inimi sfinte, Erau avântul cel mare al dorinţei Al monahilor sfinte cuvinte. Dintr-un trunchi, atătea rămurele: Nikon, Lavrentie sau Varlaam Şi rod însutit au dat din ele Ca Moise, Isaia, Aretas, Damian. Aici cuvioşii din cer ne privesc Moaştele lor Sfinte sunt mărturie Şi prin rugă ei ne dăruiesc Ce cerem cu foc şi tărie. E atâta cuvânt în fiece piatră Şi atâta credinţă în fiece ungher, Început-a cândva viaţa ca la vatră, Se adunau monahii ca stelele pe cer.

Sfinte al lui Dumnezeu Deşi nu sunt vrednic eu, Ştiu că eşti un mare sfânt Care ne ajuţi oricând. Minuni multe ai făcut, În primejdii ne eşti scut, Ne ajuţi în supărări, Ne îndrumi pe noi cărări. Te rog nu ne părăsi Şi ne-ajută a găsi Calea către Împărăţie, Cu Hristos, în Veşnicie!

Din Cer vuiet a venit Limbi de foc s-au răspândit Peste Apostolii lui Hristos, Ce I se rugau pios! Duhul Sfânt i-a învăluit, I-a sfinţit, i-a întărit, Ca în lume să pornească, Şi să propovăduiască. Oile să I le-adune, Ori de-s rele, ori de-s bune Şi în staulul Său Sfânt, Să le-adape pe Pământ. Din izvorul nemuririi Şi cu flacăra iubirii, Tot cu drag să le îndrume Către-aleasa Lui păşune. Trandafiri se deschideau, Dulci miresme dăruiau, Ucenicii împărţeau Harul Sfânt cui îl doreau. Crinul Alb iar înflorea, Maica Sfântă alina Suflete îndurerate, Greu robite de păcate. Soarele viu strălucea, Lumea el o lumina; Oameni mulţi au cunoscut, Adevărul au văzut!

Tot ce vrei poţi ca să ai pe pământ, dar şi în Rai. Aici totu-i trecător, nesigur şi schimbător. Dar în Rai e fericire, adevăr şi nemurire. Mai mult decât tu doreşti acolo poţi să găseşti. Şi nu e atât de greu să ajungi unde-ţi spun eu Numai tu de vei voi şi frumos vei vieţui. De păcat să ne ferim și virtuţi să dobândim, Pe Dumnezeu să-l cinstim, pentru tot să-i mulţumim. El este-al nostru Creator şi de oameni iubitor. Pe semeni să-i ajutăm, noi să nu îi supărăm. Căci mulţi sunt greu încercaţi, de necaz împovăraţi. Pentru ei să ne rugăm, povara s-o uşurăm. Celor care ne-au greşit, să-i iertăm necontenit. Cu râvnă noi să muncim, bogăţii să nu dorim. Iar de ai grea supărare, cere-a Domnului îndurare. El cui cere cu credinţă împlineşte-a lui dorinţă!