Poezii Creștin Ortodoxe

Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, Preasfânta mea Stăpână, Că m-ai purtat prin viaţă, ţinându-mă de mână, Să nu mă nimicească vrăjmaşii mei cei tari, Să nu mă jefuiască ceata de tâlhari. Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, Maică Preacurată, Că mi-ai fost în viaţă ca o mamă-adevărată, M-ai îngrijit şi m-ai hrănit cu dragoste de Dumnezeu, M-ai învăţat, m-ai ajutat şi m-ai ocrotit mereu. Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, o, Bunătate negrăită, De Domnul binecuvântată şi de îngeri mult slăvită, Căci ai primit în inima Ta săgeată, Pentru mine păcătosul şi pentru lumea toată. Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, că ai născut pe Dumnezeu, Creatorul, Făcătorul şi Mântuitorul meu, Care pentru mine a suferit şi a murit, Care pe mine, de iad m-a mântuit. Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, a toate Împărăteasă, Regină preacurată, a cerului mireasă, Maică a luminii, a păcătoşilor scăpare, Stăpână peste îngeri, a lumii binecuvântare. Şi acum, în veşnicie, împreună cu părinţii, Îngerii şi mucenicii, cuvioşii şi toţi sfinţii, Înt...

Ierusalimul e luminat şi s-a trezit, În razele unui trist răsărit. Nu adie vântul, zarea e senină, Natura pare liniştită, Dar păsările ciripesc a jale. Bătrânii măslini crengile-şi îndoaie. Pe străduţele pustii şi liniştite, Pătrunde zgomotul din ce în ce mai tare. Apoi mai clar se aud cuvinte ce cer: - La moarte, la moarte ! Apoi batjocură şi râsete. Pe strada ce duce către poarta mare, Mulţimea se îmbulzeşte să vadă fiecare, Pe osânditul strâns legat Ce în batjocură e dus spre Golgota. El merge încet, supus, Ducându-şi crucea mare ce atârnă greu. Priviţi-l, El este Dumnezeu. Dar făptura Sa divină, e de nerecunoscut. Oamenii au distrus frumosul chip blând şi sfânt. Pielea e ruptă, plină de sânge roşu. Părul smuls, faţa e vânătă, umflată De pumnii călăilor necredincioşi. - Bătrâne templule din Ierusalim! Pe lespedea de piatră, Picură sânge scump, nevinovat. Tânărul acesta e Împăratul lumii. Dar de ce e condamnat? Pentru că a vindecat doar cu cuvântul Leproşi, orbi, gârbovi, îndrăciţi. ...

Vai, ce luptă se dă-n mine când trupul este pe moarte!... Să-l miluiască ... n-are cine... Vai, cât plânge şi se zbate! ... Irmosul ecou bate-n veac, mi se vesteşte-n parastas... Un gol străin şi fără leac se adânceşte ceas de ceas. Ca frunza toamna coborî-voi în goliciunea de-început, fără straie scumpe, moi, şi podoabe de-mprumut. Dar eu ştiu că, într-o zi sfinţită, lumina se va-ntoarce-n pleoape, porumbiţă împodobită, ram de măslin pe ape. Voi trage puteri din slava curată, sorbi-voi puhoaie de zări, ochiul mirat va creşte roată, îmbrăţişat de mii de culori. Atingerea pleoapei, uşoară, în ritmul zborului rar, vesti-va în lumea reală curcubeul Tău de har. Eu ... ridicat din beznă şi somn la viaţa plămădită sus! Eu ridicat ... dincolo de om, prin jertfa Ta, Bunule Iisus ! Mai ştiu, că-n ziua cea mare, împodobi-mă-vei din neştiut cu straie sfinte, cu slavă mare... Unde-i, moarte , goliciunea din mormânt?

Fecioara cea mai Sfântă E mama lui Iisus Şi maica tuturora A noastră-n Ceruri sus. Tu suferi pentru lume, Cu noi eşti în nevoi, Tu eşti întotdeauna Alăturea de noi. Copii în grea durere Sărmani şi necăjiţi, De inima de mamă Se simt ei ocrotiţi. Că mama îi nădejdea, Izvor de mângâieri! Dacă îi spui durerea Tu capeţi noi puteri.

  "- Tu, o, gingașă, aleasă floare, Cum ai atâta răbdare?" "- Rădăcini bine mă țin, Privirea spre Cerul sublim." "-Esti tu oare fericită?" "-Da, când de oameni sunt iubită." "-Dar nu te doare, Când te calcă în picioare?" "-Repede eu am iertat Pe cei ce m-au supărat!" Un răspuns i-am mai cerut: "-Cum ai fost la început?" "-În Rai eu am viețuit, Pe Dumnezeu am slăvit!" El mi-a dat o misiune: Ca și în această lume Pe oameni să-nveselesc,  De Rai să le amintesc!"