Dulcea mea veșnicie

Vai, ce luptă se dă-n mine
când trupul este pe moarte!...
Să-l miluiască ... n-are cine...
Vai, cât plânge şi se zbate! ...

Irmosul ecou bate-n veac,
mi se vesteşte-n parastas...
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.

Ca frunza toamna coborî-voi
în goliciunea de-început,
fără straie scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.

Dar eu ştiu că, într-o zi sfinţită,
lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.

Voi trage puteri din slava curată,
sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată,
îmbrăţişat de mii de culori.

Atingerea pleoapei, uşoară,
în ritmul zborului rar,
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.

Eu ... ridicat din beznă şi somn
la viaţa plămădită sus!
Eu ridicat ... dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!

Mai ştiu, că-n ziua cea mare,
împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare...
Unde-i, moarte , goliciunea din mormânt?