Poezii Creștin Ortodoxe

S-a înfiorat pământul de lacrimi şi de jale. O, Maica durerii ! Tu stai plângând amar pe dealul Căpăţânii, Strângând la pieptu-ţi cald ca pe o comoară, Pe care vrei să o fereşti, de pornirile răutăţii şi a urii Picioarele sfinte, pătrunse de cuie, însângerate. Picioarele care au călcat valurile mării înfuriate Şi au sfinţit pământul. Apoi, ochii tăi, înroşiţi de lacrimi, Abia pot să mai privească, Mâinile cele preacurate, care au dat atâtea binecuvântări Şi au vindecat atâtea boli, Cum sunt ţintuite pe lemnul aspru şi uscat al crucii tari. Urechile tale aud printre vorbele de ocară şi pline de dispreţ, Răsuflarea dulce a Fiului tău Şi bătăile inimii Lui cum se sting uşor. Şi atunci, simţi prin inima de Mamă, Sabia proorocită de dreptul Simeon, Cum se învârte mai cu cruzime în rană. O, Maică a durerii ! Sufletu-ţi gingaş, preacurat şi sfânt Se sfâşie de mare amărăciune. Şi întrebările se nasc pe rând : - Unde sunteţi voi, cei de aproape Ce L-aţi cunoscut ? Petru şi ceilalţi apostoli Und...

David, împărat de glorie, Mereu ai purtat victorie, Apărând poporul tău, Ajutat de Dumnezeu. David, împărat mărit, Tot timpul ai fost cinstit, Prin învăţătura ta, Când ai scris şi Psaltirea. Carte sfântă ce ne-nvaţă, Multe lucruri cu povaţă, Să urmăm o cale dreaptă, Şi mult binecuvântată.

Vreau să transform orice cârtire Într-un imn de mulţumire, Să topesc orice mâhnire Cu o rază de iubire. Să înec orice chin mare Într-un ocean de răbdare. Prin răbdare-n suferinţă Dobândi-voi biruinţă. Să alin orice durere Cu o sfântă mângâiere, Orice zgură de păcat Să-l fac alb imaculat. Vreau, dar eu nu izbutesc Dă-mi al Tău Sfânt Har Ceresc! Pot să duc lupta cea bună Doar cu Tine împreună.

Marele Pod A căzut peste Mare, Orizonturi s-au rupt Și pluteau printre valuri. Duhul durerii A strigat către Cer Și Cerul s-a aplecat, Deschizându-se... Valurile s-au oprit, Marea s-a făcut de piatră: Soarele mângâie clopotele Ce așteaptă să cânte Învierea... 

Ce este viața aceasta pentru om? Un șir întreg de răni și suferinţe. Să se ridice unul și să spună, Că n-a răbdat în viață umilințe. Poți tu să spui că n-ai greşit vreodată, Că n-ai mințit, că nu ai judecat, Că ai urmat tot timpul calea dreaptă, Sau nu știi ce este acela un păcat? O, da! Tu știi, și chiar de nu ai vrea Să recunoști că porți vreo vină-n tine, Tu duci o luptă toată viața ta Cu tot ce te înconjoară, și cu tine. Când greul vieții, povara crucii tale, Îți pare câteodată atât de grea, Priveşte omule, o cruce, pe Golgota, Ce poartă-n ea povara cea mai grea. Un trup zdrobit, bătut în cuie, prins de cruce. Un suflet blând, curat, fără păcat. L-au răstignit pe cel ce-ntreaga viață, Minuni și fapte bune a semănat. Ce mare e contrastul răutății! În fața unui om atât de blînd. Ce mare e păcatul omenirii! Când Maica stă sub cruce lăcrimând. Să luăm aminte la jertfa lui Iisus, La sângele ce-a curs nevinovat. La toți cei ce-au răbdat, asemeni lui, Să nu mai repetăm la nesfârșit acest ...