Poezii Creștin Ortodoxe

Maica Soarelui Hristos Are un zâmbet duios, Fața-i plină de lumină Capul este învăluit De aureolă divină!

Cine este cu Hristos Are chipul luminos, Cu toți vorbește frumos. Este înțelegător, La nevoie, de-ajutor, Totdeauna iertător. De păcate se ferește, De-a greșit, se spovedește, Cu Hristos se Împărtășește!

De unde noi toți venim, De ce în lume trăim, Pentru ce, apoi, murim? De la Dumnezeu venim, Bucuroși să Îi slujim, Fericiți cu el să fim! Cine este cu Hristos, Ajunge în Raiul frumos, Va trăi în veșnicie În a Lui Împărăție!

Aşezată la loc ridicat Să te vadă bine-ntregul sat, Tu stăteai ca maica cea bătrână Ce aşteaptă copiii să-i vină. Nu mai ştiu atunci câţi ani aveai, Dar pe toţi la tine îi chemai; Nu era în sat o sărbătoare, Fără că să vină mic şi mare. Ani de zile-ai fost ca un îndemn, Ocrotindu-ne, ferindu-ne de rele, Tu, Biserica noastră de lemn Ne-ai scos din durere şi din jele. Biserica din sat azi e frumoasă Şi din nou este ca un îndemn, Dar oricât ar fi de arătoasă, Pe tine te văd, Biserică de lemn.

Fericit acela,....... care Îl caută toată viaţa lui pe Domnul! Şi mai fericit acela care Îl găseşte Și cu dragoste sfântă  Mereu Îi slujește!

Un univers de cascade  orbite-s de lumina din zare, Un univers de lumini  îşi poartă în minţi insomnia, Angelicul cor neobosind  îţi aduce cântare: Ave Maria! Şi noi, pe pământ, în umbrire,  vrem să aducem lumină, Când reci insomnii ne îneacă  în oceanul de gheaţă, Arde din noi sărăcia  cu o fulgerare senină, Arde neruşinarea din faţă-mi! A cerului bramă-i deschisă  şi slava de acolo coboară, Armonii invizibile  ne cheamă  la Ceruri Şi toţi de aici urcăm  ca pe-o scară, Îmbătaţi de misteruri. Şi poetul, poeme,  nu scrie de tristeţe,  de dor, de iubire, Un univers de lumini  îi poartă în minţi insomnia, Poetul prin vremi versuia  poeme-n neştire Despre Ave Maria.

Fecioară, te rog fierbinte, Ca aceste sincere cuvinte Să ajungă la Fiul Tău, La Mântuitorul Dumnezeu. Să le duci repede Sus, Să le spui tu lui Iisus, Soarele cel făr’ de-apus Care mult a suferit Şi a fost chiar Răstignit, Căci pe oameni a iubit. Sabie grea a străpuns Inima ta sfântă de mamă, Când , ca un miel la junghire, A fost dus cel fără de prihană. În mormânt trei zile a stat, Dar apoi a Înviat Şi la Cer s-a Înălţat. Când pe Cruce se afla, Deşi greu El pătimea, Maicii sale s-a rugat, Fii ai Ei, pe noi ne-a dat. Iar Ea, cu dragoste multă, Ocroteşte şi ajută Pe oricine o cinsteşte, O ascultă şi-o primeşte. Maică Sfântă, Mamă bună, Dă-ne să fim împreună, În Raiul cel mult dorit, Lângă Fiul tău iubit!

Avem Sfinți, Avem Părinți, Care din Cer ne privesc, Gând curat ne dăruiesc. Avem Sfinți, Avem Părinți, An de an îi prăznuim În lumină îi cinstim. Avem Sfinți, Avem Părinți, Chipeși ca și niște prinți, Ce ne roagă a fi cuminți.

În suferință trupul meu se zbate Cuțite reci mă-nţeapă peste tot, Nu pot să spun în ce loc e durerea: În trup e sufletul sau este mort? Și fiecare strop de suferință În picături de gheață curge-n vene! Văzui sfârșitul cum îmi face semne: Tu ce stai suflete îngenunchiat? Veni din Cer o rază de lumină Și-un Înger se opri la patul meu, Nu știu dacă trăiam ori deliram: Tu, suflete, te-ai plâns lui Dumnezeu?

Zidit dintru-nceput  cu Chip şi-Asemănare, Sub aripă de înger,  prin tainică lucrare, În pumnul cel de humă,  când, Doamne, l-ai creat, Ai pus şi ochi să vadă,  să fugă de păcat. Să strige-n rugăciune  când patima-l vrea rob, Cerând la Tine, Doamne,  credinţă cât un bob. Şi apă din Izvorul  ce picură cu Har, Ca să-i aprinzi în suflet  o flacără de jar. Nu ochi pentru sminteală,  ci un luminător, Să cureţe de tină,  să fie sfinţitor. Prin lacrimă să-nalţe  spre raiul îngeresc, Iar pentru suflet fie,  un ochi duhovnicesc.

Coboară, Înger ceresc, Asupra mea, Păcătosul Și ajută-mi, Trupul și sufletul Să nu mai cadă În ispită. Ferește-mă, De greutățile Și de încercările Vieții. Iar, aripa Ta Luminată, Să mă călăuzească Pe drumul drept, Cel fără de păcate.

Te-am căutat, Doamne, peste tot Și-am întrebat vântul dacă Te știe: El a trecut, însă, mai departe Și-a lăsat adierea, pe mine! Am întrebat ploaia de Te-a văzut Și-alergam după ea, pe răzoare, Dar ea s-a făcut că n-aude Și ploua peste mine: răcoare! Prin fulgii de nea, Te-am căutat, Doamne Și-auzeam, parcă, cântec de Îngeri, Dar ningea, mai departe, pe zare Și fulgii lăsau, peste mine, atingeri! Am intrat, apoi, înlăuntrul meu Și-am întrebat sufletul dacă Te știe: Nu mi-a spus nimic, a tăcut, Dar pe chip avea Bucurie!

Fericit bărbatul care în Tine se încrede, Care ziua şi noaptea în mintea sa Te vede, Ţie se închină şi mereu se roagă Ţie, Preasfântă, Preacurată Fecioară Marie! Fericit bărbatul care Te are ca Ocrotitoare, De nimeni nu se teme, în veac nimic nu-l doare, Pururea e vesel şi Îţi cântă osanale, Nădejde preaaleasă, Preasfântă Născătoare! Fericit bărbatul ce are nădejdea toată În ajutorul Tău, Preasfântă şi Preanevinovată, Căci Tu îl ocroteşti şi îl sprijini tot mereu, Iar la sfârşitul vieţii îl duci la Dumnezeu. Te rog acum pe Tine, Preasfântă Născătoare, Să-mi fii acum şi mie Zid de apărare, De boli şi de necazuri mereu să mă fereşti Şi ticălosul meu suflet de iad să-l mântuieşti.

Noi acum ne străduim Un palat ca să zidim. Un palat din pietre fine Din safire și rubine. Un palat Împaratesc La care mulți fii râvnesc. Cu stralucire de Soare Ce nu are asemănare. Temelia e credința Zidurile – stăruinta. Iar pietrele prețioase Sunt cuvintele frumoase. Rostite în rugăciune Alături de fapte bune. Ce-s lucrate cu iubire Și cu multă dăruire. Noi în Cer îl vom găsi Dacă aici îl vom zidi. Și-atunci ne vom desfăta În orice cămară a sa!

Împărăteasa mea, popas al mângîierii, Pe drumul vieții m-ai sprijinit mereu, Căci lacrimile mele înfrigurate Ți-au spus atâtea de necazul meu. Ți-am spus atâtea din frageda mea viață, Icoanei Tale atâtea i-am rostit, Iar ruga mea și temerile mele Cu Tine Maică le-am împărtășit. La vreme de ispită și durere Când sufletul mi-era prea răvășit, M-am resemnat în rugă și tăcere, Iar Tu m-ai protejat, m-ai ocrotit. Te rog, Presfântă Maică și Fecioară, Să-mi fii alături Tu și Fiul Tău, Iar celor ce se roagă către Tine Să-i miluiești și să-i iubești mereu!

Creştinilor, de nu credeţi Că Maica lui Dumnezeu A fost şi este Fecioară, Ascultaţi ce vă spun eu. Într-o carte veche scrie O frumoasă învăţătură, Care va cutremura Întreaga noastră făptură. Cu sute de ani în urmă, Satana a ispitit Pe un dascăl credincios Şi cu hula l-a lovit. Căci el nu putea să creadă, Cum Preasfânta Născătoare A fost şi este Fecioară, A noastră Ocrotitoare. Auzind de-un pustnic bun, Ce se nevoia din greu, Plecă spre peştera lui Cu nădejde-n Dumnezeu. Fiind cu duh văzător, Pustnicul ştia că vine Şi l-a-ntâmpinat pe cale, Vrând să-l îndrepte spre bine. Dascălul l-a salutat Făcându-i metanie, Dar nu a primit răspuns, Mai mult din smerenie. Cuviosul  a  lovit Cu toiagul într-o stâncă, Şi-a-nceput să  glăsuiască, Cu o voce blândă: “Fecioară  mai înainte De naşterea lui Hristos”, Şi atunci a răsărit, Un crin c-un miros frumos. “Fecioară în naştere” Şi, din nou, a răsărit Un alt crin mirositor, Dascălul fiind uimit. “Fecioară  după naşterea Sfântă a lui Dumnezeu”, Glăsuit-

Furtună pe mare s-a pornit, Dar Iisus dormea liniștit! Corabia grea se scufunda, Lumea îngrozită era! Când pe Iisus L-au strigat, El marea a certat: "-Taci, liniștește-te!" i-a poruncit, Furtuna pe loc s-a oprit, De primejdie toți s-au izbăvit. Cine crede în Hristos Va ieși victorios! Furtunile vieții El va liniști, În pace și bucurie vom trăi!

Munca întreţine viaţa Şi de-aceea să muncim; Nu e viaţă pentru muncă, Ci muncim ca să trăim. Orişicare ar fi munca, Fie grapă sau cosit, Ţăranul munceşte întruna Şi se simte fericit. Fierarul, pe nicovală Bate fierul înroşit, Iar lucrul acesta Este iarăşi răsplătit. Croitorul coase haine Cu acul cel mititel, Dar acesta minunat Face lucrul frumuşel. Cizmarul cu gheata-n mână Pentru-n lucru de nimică Bate cu ciocanul cuiul: Dar, chiar “dacă nu curge, pică”. Zidarul cu cărămida, Zideşte casa cea mare, Lucrul nu e chiar uşor, Dar de-aici câştig el are. Vedem de aici, că munca E o brăţara de aur, Sau, mai bine zis, aduce Un foarte mare tezaur. Datoria nostră este, De copil şi de şcolar, Să-nvăţăm mai multă carte, Să ne facem nouă dar.

Veniţi boboci de floare Sub scutul nostru părintesc, Luaţi lumină binefăcătoare Trebuitoare neamului omenesc. Noi vă iubim, vă îndrumăm Pe drumul cel mai bun în viaţă, Veniţi, veniţi că v-aşteptăm Cu drag, în orice dimineaţă. Prin voi surâde orizontul Nădejdei noastre de mai bine Vino, deci, de ia lumină! Nu ne ocoli, copile.

Flori, în taină, iar vorbesc, În ascuns se sfătuiesc, Cum e bine să se poarte Ca să fie admirate!