Vedere duhovnicească
Zidit dintru-nceput
cu Chip şi-Asemănare,
Sub aripă de înger,
prin tainică lucrare,
În pumnul cel de humă,
când, Doamne, l-ai creat,
Ai pus şi ochi să vadă,
să fugă de păcat.
Să strige-n rugăciune
când patima-l vrea rob,
Cerând la Tine, Doamne,
credinţă cât un bob.
Şi apă din Izvorul
ce picură cu Har,
Ca să-i aprinzi în suflet
o flacără de jar.
Nu ochi pentru sminteală,
ci un luminător,
Să cureţe de tină,
să fie sfinţitor.
Prin lacrimă să-nalţe
spre raiul îngeresc,
Iar pentru suflet fie,
un ochi duhovnicesc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu