Doi ochi

Un tânăr se-ndrăgosti

De-o fecioară, într-o zi

Şi o ceru de soţie,

Ca mireasă lui să-i fie.

Dar oricât şi-ar fi dorit

Era vis de ne-mplinit,

Ea nu putea accepta,

Căci vedere nu avea.

Însă odată, cineva,

Ochii săi voi a-i da;

Doctorul i-a-nlocuit,

Ea vedere a primit.

Primul om ce l-a zărit

A fost prietenul iubit;

Dar atunci a observat

Şi de soţ l-a refuzat:

Orb era, cum ea a fost,

Deci să-l ia nu avea rost.

Şi-a plecat şi l-a lăsat…

El atât doar s-a rugat:

“-Deşi acum nu mă vrei,

Ai grijă de ochii mei!”