Colind de Crăciun

Voi copii şi voi părinţi,
Ce pe Domnul îl iubiţi,
Haideţi toţi să-L lăudăm,
Cu drag Lui să ne-nchinăm!
La biserică veniţi
Pe Hristos să îl slăviţi!

Căci se naşte pe Pământ
Să ne-aducă Harul Sfânt,
Lumea să o mântuiască,
Raiul să ne dăruiască!

Chiar de sunteţi întristaţi
Şi de griji împovăraţi,
Din nou să ne bucurăm,
Împreună să-i cântăm!

Căci s-a născut prunc Iisus,
Copilaş prea blând, supus,
În ieslea din Betleem
Ca şi noi să îl vedem!

Iar Maria, maica sa,
Cu dragoste-l legăna.
Cum fecioară a născut
Pe cel fără de-nceput,
Este taina cea mai mare,
N-o înţelege fiecare!

Când pe lume s-a născut
Stea pe cer a apărut,
Îngerii Îl lăudau,
Magii daruri aduceau,
Fericiţi că au găsit
Pe Mesia proorocit!

Şi noi să ne veselim
Şi ceva să-i dăruim:
Cuget şi suflet curat,
Gând smerit şi luminat!

Iar voi, copiii cuminţi,
Ca pruncul Iisus să fiţi!
De părinţi să ascultaţi,
Cât mai bine să-nvăţaţi!

Pe profesori respectaţi,
Note bune să luaţi.
Pe colegi să-i ajutaţi,
De greşesc, să îi iertaţi!
Rău cu bine răsplătiţi,
Dacă vreţi să fiţi iubiţi!

Anul Nou să vă aducă
Pace-n case, spor la muncă,
Sănătate, bucurii,
Frumoase prietenii!

La mulţi ani, isteţi copii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lista autorilor

Apocalipsa Sfântului Ioan tălmacită în stihuri

Dacă astăzi voi pierde...