Poezii Creștin Ortodoxe

Maica Domnului, Mireasma crinului! Floare albă, nepătată, Din Raiul cel Sfânt luată! Fecioară Marie , Lumii bucurie! Roua florilor neveştejite, Cheia vieţii celei nesfârşite! Sfântă mireasă, De Domnul aleasă! Izvor nesecat de minuni Celor credincioşi şi buni! Râul vindecărilor, Mâna îndurărilor! Povăţuirea celor rătăciţi, Iertarea celor greşiţi! Maica creştinilor, Crăiasa luminilor! Corabia ce ne treci Peste marea grelei vieţi! Rază de soare Mângâietoare! Împărăteasă preasfântă, Cerul, Imn de slavă-ţi cântă! Potir de iubire, Reverşi fericire! Smerit îţi cântăm, Rugă înălţăm!

Aneta Tîmplaru-Horghidan  Antoanela Dumitriu  Carmen Claudiu-Nicolae Simonati Cornelia Berende Cristina Onoiu  Dănuț Noapteș  Dorin Ene Dorina Păduraru  Doru Gădiuță Elena Marian   Florina Popovici  Fotinia Gabriel Iordan Dorobanțu Gheorghe Paul  Ioana Voicilă Dobre   Ion Untaru   Ionel Croitoru Maria Lucia Cornea Mariana Vass  Mihaela Slaina Nic Ovidiu Radu Băeș  Radu Botiș  Răzvan Claudiescu  Roxana Brînceanu Samoilă Rednic  Silvia Avram   Silvia Moian Sinziana Andrei  Ștefan Cătălin Popa 

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată Lăsînd poteci, poteci prin păpădii, De peste pod, se vede lunca toată Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii. Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri Ecoul se izbeşte de copaci, Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii, Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi. Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună, Doar trunchiul gros îi ţine separaţi. Par nişte trupuri ce se ţin de mână, Prin rădăcină, însă, toţi sunt fraţi. Se vede zidul, parcă de cetate Şi Crucea ce se înalţă către cer; O bucurie sfântă te cuprinde, Lăsînd în urmă tot ce este efemer. Pluteşte-n aer, parcă, veşnicia, Tot zbuciumul trupesc s-a domolit, De-ai căutat o cale în astă viaţă, Aici întreaga căutare s-a sfîrşit. Un Sfânt Locaş, în care, omul şi natura, Slujeşte fiecare în felul său, Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu!

Dacă ar fi, să fiu o floare, Mi-aş deschide din petale, Spre soarele, Iisus Hristos, Care străluceşte veşnic, luminos. Dacă ar fi, să fiu un pom, Aş rodi pentru al meu Domn. Rod curat, păstrat neprihănit, Pentru Părintele Ceresc, iubit. O pasăre călătoare de aş fi, Pe cer alene aş pluti, M-aş înalţa spre Ziditor, Cuprinsă de un tainic dor. Dar nu sunt pasăre, floare sau pom. Sunt cununa creaţiei, un om. Dator ca să iubesc pe Cel ce ne-a creat, Aş vrea să fiu creştin adevărat.

Mai fă-mă Doamne să mai fiu Cu sufletul curat, Ca-n anii când eram copil Departe de păcat. Să nu mă poate amăgi  Nici lenea, nici minciuna, Să învăț din nou a iubi, Să nu cunosc ce-i ura! Aș vrea sa fiu din nou copil, La suflet și la față, Să nu mă tulbure nimic, Să fiu curat în viață. Tu Doamne imi cunoști dorința, Ca să mai fiu odată cum am fost, Să le fac toate cu iubire,  În toate să găsesc folos!

Furnica, deși e mică, Ia în spate, fără frică, Pe sora ei cea rănită! Nu îi este prea ușor, Dar o duce încetișor  Până la castelul lor.   Acolo viețuiesc unite, Au camerele îngrijite  Și bine aerisite. Nu se ceartă, nu cârtesc, Timpul ele prețuiesc, Cu râvnă, bine muncesc!

Adevărata fericire, De Sus vine! EL este Acela care dăruieşte Viaţa, Adevărul, Ruşinea. Acolo unde acestea lipsesc Totul este deşertăciune. Ascultă Firul ierbii: El îţi şopteşte că Regele regilor te Iubeşte. Crezând, Iubind, Rugându-te neîncetat Exişti cu adevărat!

Te-ai născut din Sfinţi părinţi, După rugăciuni fierbinţi; Bucurie ne-ai adus, Pe pământ şi-n Ceruri sus! Trei ani când ai împlinit Domnului te-au dăruit, Arhanghelul te hrănea, Hrană din cer ţi-aducea. Iar când Ţi-a binevestit Misiunea de-mplinit, Ai spus din tot sufletul tău: “-Roaba Domnului sunt eu!” Duhul Sfânt s-a pogorât, Pe deplin te-a curăţit Şi în pântece-ai luat Pruncul cel nevinovat. Fecioară ai fost atunci, Tot Fecioară ai rămas Şi când ai născut curat Pe Hristos adevărat. Taina-aceasta este mare, N-o-nţelege fiecare, Cum Fecioară ai născut Pe Cel fără de-nceput. Maică Tu ai devenit Pruncului celui smerit, Dar şi Maică tuturor Binecredincioşilor!

Mă bucur în Domnul şi acum ÎL slăvesc, Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc. Că orfan am fost, dar Domnul m-a luat, Pierdut am fost, dar Domnul m-a aflat. Copil am fost, dar Domnul m-a crescut, Şi mi-a dăruit cu drag tot ce i-am cerut. Slab am fost, dar Domnul mi-a dat puteri, Sărac am fost dar Domnul mi-a dat averi. Bolnav am fost, dar Dumnezeu m-a vindecat, Din patul suferinţei El m-a ridicat. Neştiutor am fost, dar Domnul m-a înţelepţit, Urât am fost de toţi, dar Domnul m-a iubit. Batjocorit am fost, dar Domnul m-a sărutat, Cu sărutare sfântă de Veşnic Împărat. Mă bucur în Domnul acum şi ÎL slăvesc, Pentru tot ce mi-a făcut, din inimă Îi mulţumesc. Şi am să-L slăvesc în viaţă, până am să mor, Pe Milostivul, Preainduratul şi Sfântul meu Ocrotitor.

Nici nor, nici tunet nu cuteză s-apară, Iar soarele-ncălzea ca niciodat’ mai tare, Maria Magdalena şi cealaltă-aflară Că-n Galileea sta-va Iisus în aşteptare. Ele porniră-n grabă înspre ucenici Ca să-i vestească negreşit. Însă pe drum Le-ntâmpină Iisus cu glas domol şi nici O îndoială-n suflet nu mai aveau de-acum. Ucenicii păreau că vorba-I I-au uitat El spuse: „Pace vouă!”. Ei credeau că e duh Apoi recunoscându-L I s-au închinat, Iar El s-a înălţat deodată în văzduh. De bucurie, în templu se rugau mereu Lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

Pe cer un nor hoinar se arătă în zare Aruncându-şi umbra pentru-o clipă, Iar printre ucenici vorbea cu voce tare Toma, numit Geamănul, şi gându-i se-nfiripă: „Dacă nu voi vedea eu semnul cuielor Şi nu voi pune degetul pe coasta Lui Nu voi da nicicând crezare vorbelor…” Ucenicii se cutremurară de necredinţa lui. Dar peste opt zile împreună ucenicii stând Li se arătă Iisus prin uşa încuiată, Toma-L cercetă de gându-i ascultând… „Domnul meu, Dumnezeul meu!” rosti deodată. Iisus privi-nspre Toma în genunchi căzut: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Sus în Ceruri Heruvimi şi Serafimi stau în jurul Fecioarei, împreună cu Cetele cereşti şi cu toţi sfinţii, care o laudă; Fiind o mare împărăteasă toţi Te slăvesc; Tu stai pe un scaun atât de scump; Eşti o comoară; Eşti Marea Doamnă, stăpână a noastră; Eşti o preabună mamă, iubită şi preamărită şi atât de sfântă, pururea fecioară. Eşti ca un izvor, ca un acoperământ sau un sfeştnic pentru orice om. Pe cel care suferă Maica îl alintă, atinge a lui faţă şi îl binecuvântă. Deşi nu merităm, fii mereu cu noi, o, preasfântă Fecioară, Maica noastră bună, şi ne iartă, din căile pierzării ne adună.

Un suflet mare și puternic Slujind o viață, neclintit Stropind cu lacrimi de cucernic Potirul Mielului jertfit. În numele Iubirii Sfinte Statornic doar în crezul său, Prin țelul sfânt și azi clădește Cărare către Dumnezeu. Puțini mai sunt, acum pe lume Exemple pentru veșnicie, Prin viața lor, să ne îndrume Pe drumul către Împărăție. În memoria părintelui Arsenie Boca.

Trimit către Tine, al meu Dumnezeu, cerinţe-n suspin şi nopţi nedormite, n-am glas în cuvinte şi nici ţelul meu de nu-i către Tine, iubire fierbinte și gânduri căite prin sufletul meu. Ascultă Tu, Doamne, suspinul duios ce-apasă-n tăcere sufletul meu, că nu-i fără vină, dar nici de folos, și-apoi fară urmă, de nu-i dai o mână, s-ar pierde-n grădina celui de jos. Privesc către ceruri şi cruce-mi doresc, Domnul să-mi fie lumina, suirea de jos, şi-o lacrimă adie, de n-ar fi să fie plecat în robie, obrazul roşit prin fapta-i tărie, ce-l trage sfios. Dă-mi Doamne, din timpul ce mi-e de folos, să-ndrept a Ta milă din sufletul meu, cu voia Ta, Doamne, coroana sublimă să-mi stea fără vină, prin duhul iertării, pe capul lăsat cât mai jos. Amin.