Mănăstire Frăsinei

Mănăstire Frăsinei,
Porţi călugări ca şi zei,
Care-n post şi rugăciune,
Iar desfac fermecăciune.

Mănăstire Frăsinei,
Din ţinut al Olteniei,
Oamenii parcă-i priveşti,
De când intră îi citeşti.

Ştii cu ce gând fiecare
Intră pe porţile tale,
Să-şi alunge relele
Şi toate blestemele.

Mănăstire Frăsinei,
Prin monahii care-i porţi,
Ajută-i pe credincioşi
Aproapele să-l iubească,

În lume să nu urască,
Că şi Dumnezeu ne iartă,
Când păcătuim odată.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lista autorilor

Aneta Tîmplaru-Horghidan  Antoanela Dumitriu  Carmen Claudiu-Nicolae Simonati Cornelia Berende Cristina Onoiu  Dănuț Noapteș  Dorin Ene Dorina Păduraru  Doru Gădiuță Elena Marian   Florina Popovici  Fotinia Gabriel Iordan Dorobanțu Gheorghe Paul  Ioana Voicilă Dobre   Ion Untaru   Ionel Croitoru  Luca Ionel Branislav   Maria Lucia Cornea Mariana Vass  Mihaela Slaina Nic Ovidiu Radu Băeș  Radu Botiș  Răzvan Claudiescu  Roxana Brînceanu Samoilă Rednic  Silvia Avram   Silvia Moian Sinziana Andrei  Ștefan Cătălin Popa 
Citiți mai multe

Muntele Athos

În muntele Athosului Sfânt Miracol Dumnezeiesc pe pamânt, Stau monahii, sfetnice vii Ca cedrii Libanului sute, mii. Ochii lor blânzi, şuvoi nesecat Ce curg cu oftat după oftat, Genunchii zdreliţi de atâtea plecări, Au puterea rugii ca fulgerul pe cer. Stau solitari în adânca pustie, Rabdă foamea şi setea cu vrednicie, Durerea sau boala nu-i înconvoaie, Nici ger, arşiţă, vânt aprig sau ploaie. Cu paşii mărunţi, domoli şi târsiţi, Maicii Sfinte se roagă nestăviliţi, Îşi coboară în inimi icoana iubirii Şi o poartă în gândul nemărginirii. În muntele Athosului Sfânt Îngeri în chip de om pe pământ Înalţă metanii şi rugi neîncetat, Aduc ofrandă cu suflet curat.
Citiți mai multe

Nu te iubesc

Nu Te iubesc, căci dacă Te-aş iubi, Ar trebui ca să vorbesc mereu cu Tine. Simţind adânca dragoste ce Tu mi-o porţi Şi stând sub dulcea-ţi ocrotire. Nu Te iubesc, căci nu alerg spre Tine Când sufletul mi-e liniştit şi cald. Doar când furtuni ajung pe cerul vieţii mele, Atunci cu desnădejde în genunchi îţi cad. Şi cât mi-ai dat din darurile Tale, De câte ori, cu bucurii m-ai mângâiat, În viaţa plină de neprevăzut şi de primejdii De tot ce-i rău, cu harul Tău m-ai apărat. De ce nu Te iubesc Iisuse Când ştiu că pentru mine mult ai suferit, Ca să mă scapi din chinul veşnic Ce pentru lume fost-a hărăzit? Nu pot, Tu ştii că firea mea e slabă Şi că iubeşte tot ce-i trecător. Dar vreau ca să îmi dai putere Doamne Să Te iubesc, că mult îţi sunt dator.
Citiți mai multe