Poezii Creștin Ortodoxe

Învaţă-mă să fiu mai smerit şi mai bun Învaţă-mă să discern ce e rău, ce e bine, Învaţă-mă Ţie cu bucurie să mă supun Învaţă-mă să ard din dragoste pentru Tine. Învaţă-mă tăcerea când lumea mă ceartă Învaţă-mă iertarea când alţii mă răstignesc, Învaţă-mă nemurirea din lumea deşartă Învaţă-mă de-a pururi să te iubesc. Cu o preacurată, sfântă şi sinceră iubire Ce se cuvine doar Unuia Dumnezeu, Mai presus de simţuri şi orice-nchipuire Mai presus de mamă şi de copilul meu. Învaţă-mă Iisuse Cărarea Împărăţiei Şi împodobeşte-mă cu virtuţi preaminunate, Primeşte-mă apoi în clipa veşniciei Şi păstrează-mă acolo o eternitate !

Îmi plec genunchii la pământ, Că ziua este spre sfârşit Şi, Doamne, eu acuma plâng Pentru toate cât ţi-am greşit. Tu ştii că sunt neputincios, Porunca Ta am încălcat Prin toate, azi, eu ţi-am greşit, Pe Duhul Sfânt l-am întristat. Mă iartă, Domnul meu Prea Sfânt, De toate câte ţi-am greşit. Că om sunt eu, și, pe pământ, Supus e omul a greşi. Sunt tânăr şi minte n-am ca să pricep Că mare e ispita Şi în păcate tot petrec, Viaţa mi-o duc în zadar. Şi multe am greşit eu azi, Pe al Tău nume m-am jurat Şi-mi curg lacrimi pe obraz Că mult prea greu te-am supărat. Te-am hulit îm gândul meu Pentru puţina mea credinţă, Când dădusei eu de greu N-am crezut în biruinţă. Pe cel de aproape l-am întristat Cu vorba şi privirea, L-am clevetit, l-am judecat Zicând mereu: aşa e omenirea. Minciuna pus-a stăpânire Şi m-a însoţit la pas mereu, Minţind mereu, uitând de Tine, Uitând că fac un mare rău. O, vai şi lenea iar m-a stăpânit, De rugăciune nu m-am îngrijit, Cu mintea am fost împrăştiat La rugăciune câ...

Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ, Nimic nu iubesc mai mult ca pe Tine, Pe Tine, Doamne, nu te voi pierde nicicând, Căci Tu dăinui, Iisuse, de-a pururi în mine; Credinţa din suflet în veci va rămâne, Cum mila Ta din veac până-n veac De la poporul creştin, la popoare păgâne, La tânăr, bătrân, bogat sau sărac. Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt, Mântuitorul nostru slăvit şi-nchinat, Care-ai venit la noi din cer pe pământ Şi prin moarte, de moarte pe noi ne-ai scăpat. Slavă ţie multmilostive Stăpâne, Slavă ţie preabunule Dumnezeu, Care prin Cruce, moarte-ai primit pentru mine, Slavă ţie Iisuse, Mântuitorul meu! Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ, Credinţa din suflet în veci va rămâne, Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt Slavă ţie multmilostive Stăpâne!

Mai mulți dacă ne-am ruga, De grele necazuri am scăpa. Noul An să vă găsească În credința strămoșească, Voioși, cu inima senină Și de bucurie plină! Cu gânduri de împăcare Și în suflet sărbătoare. În rugăciuni sfinte, curate, Către Domnul îndreptate! Maica Domnului și sfinții Săi Să fie prietenii tăi!

Ioan trimite urări de bine la şapte Biserici. În Patmos are cereasca arătare. El vede pe Fiul Omului între şapte sfeşnice, având în mâna dreapta şapte stele. 1. Tatăl a descoperit cele ce vor să vină, Fiul le-a trimis trimis prin înger de lumină robului Său Ioan prin înger de lumină… 2. Dumnezeu le-a descoperit la vremea potrivită lui Iisus Hristos în dragostea nemărginită Fiului iubit al Său în dragostea nemărginită… 3. Fericit cel ce citeşte şi cel ce ascultă, cuvintele proorociei căci vremea este scurtă, cel ce le păstrează, căci vremea este scurtă. 4. Ioan, urare celor şapte Biserici creştine, har vouă şi pace de la Cel ce vine, de la Cel ce era şi de la Cel ce vine. 5. De la cele şapte duhuri nepământeşti, har şi pace de la cele şapte duhuri cereşti, dinaintea tronului, cele şapte duhuri cereşti… 6. Şi de la Cel dintâi născut în veci Iisus Hristos, Domn al împăraţilor şi martor credincios, Domnul nostru Iisus, martorul Cel credincios… 7. Domnul cel Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat...

Maică Sfântă , iartă-ne, Din necazuri scoate-ne, De boli Tu ne izbăveşte, Ruga iar ne-o împlineşte! Pentru cei care-au plecat, Roagă-te neîncetat Către Fiul Tău iubit Să le ierte ce-au greşit! La a doua Lui venire Să le-aducă izbăvire  De-orice chin şi suferinţă. Împlineşte-a lor dorinţă! Iar când vom pleca şi noi, Din al vieţii greu şuvoi, Să ne vii în ajutor, Să trecem pragul uşor!

Am nevoie de Tine, De Sfânt ajutorul Tãu, Sã nu mã pãrãseşti, Iisuse, Şi sã mã biruie cel rãu. Ajuta-mã ca sã fac faţã, Tuturor încercãrilor ce vin Şi-n totdeauna în viaţã La Tine, eu, mereu sã ţin. Am nevoie de dragostea Ta, Pe care vãd cã mi-o arãţi, În fiecare zi trezindu-mã Şi imnuri înãlţându-Ţi. Am nevoie de-a Ta cãldura sufleteascã, Sã Te simt pururea lângã mine, Sã fac voia Ta cea cereascã Şi sã fiu mereu lângã Tine. Amin.

Scoală suflete al meu Şi laudă pe Dumnezeu, Că te-a binecuvâtat Cu un dar preaminunat, Astăzi te-a învrednicit, De te-ai şi împărtăşit. Ai primit suflete-n tine Pe Cel ce ţi-a făcut bine. Mare binecuvâtare Pe care omul o are, Este ca să Îl primească Pe Hristos, să-i dăruiască Trupul şi Sângele Său, Pentru a fi un om nou, Pentru a se curăţi Făr’ de păcat a vieţui. Pentru a fi luminat, Din păcate ridicat Şi a–i fi de mântuire, Acum şi-n Împărăţie.

Sfântă Născătoare a lui Dumnezeu, Maică Preacurată, scapă-ne de rău, Roagă-Te, Măicuţă, pentru al Tău popor, Cu rugile Tale, dă-ne ajutor. Roagă-L, Maică Sfântă , pe-al Tău Fiu Iubit, Ca să aibă milă de-'ăst popor rănit, Să ne ierte, Maică, pentru c-am greşit, Nu am ascultat, şi-am păcătuit. Pentru a noastră vină, acum suferim, Dar nu recunoaştem şi păcătuim, Ne-a trimis necazuri şi tot nu vedem, Că noi de sfârşit, încet ne-apropiem. Ape mari şi multe ne-au înconjurat, Dar lumea întreagă, zace în păcat; Peste tot în lume inundaţii sunt, Cum n-a fost vreodată, pe acest pământ. Mai avem curajul ca să mai strigăm: “Cu ce-am greşit, Doamne?"... şi ne supărăm. Suntem orbi cu toţii, nu realizăm, Prin păcat, de Domnul, noi ne depărtăm. Răutatea–i multă, peste tot în lume, Nimeni nu mai ştie de faptele bune, Crime, sinucideri şi bătai din greu, Cum de ne mai poate răbda Dumnezeu? Mulţumim, Maicuţă, că ne ocroteşti, Sfântă Născătoare, mult ne mai iubeşti De nu ai fi Tu,  Maică Preacura...

De ce mă lătră câinii, mamă? Cu ce i-am necăjit? ce bine n-am făcut? Sau, poate, că plecat în lumea largă Un colț de pâine, uitat-am să le-aduc. De ce mă lătră câinii, tată? Acum când vin acasă neschimbat. De ce mă lătră, soră, câinii? Când eu în suflet satul l-am purtat. De ce mă lătră câinii, frate? Când lumea largă toată am umblat. Să-mi spui părinte, Tu, de ce mă lătră câinii? Căci uite-mă, acasă m-am întors, Cu anii risipiți, cu brațele înfrânte, În sufletul pribeag, cu mine, toți ați fost. De ce te lătră câinii? Tu asta vrei să-ți spun? Când ai plecat de-aici, aveai un suflet bun, În lupta lumii prins, în goană de comori, De toate ai uitat, și sufletul ți-e gol. Ai risipit în lume, averi neprețuite, Doar încercând ceva să dobândești, Și-mi vii acum rănit, cu cele sufletești, Și vrei să tacă câinii; așa tu te gândești? Dar ei au fost lăsați, pe om să îl cunoască, Să-l simtă când e bun, când vrea să îl iubească, Ei te "citesc" și văd, precum o carte vie, Că nu mai ești ac...

Maica Domnului , maica dorului, pentru cântare, pentru lucrare, lucrare cerească în vie domnească, nouă încredinţată din mila de Tată. Curge pe pământ Cuvântul cel sfânt, precum o ploaie de stele-n văpaie, biruieşte somnul şi vino la Domnul, El îţi dă odihnă, rănile-ţi alină. Harul să învingă, răul să se stingă, lacrima să pice, focul să ridice, să aprindă dorul către-nalt Păstorul, cel blând şi smerit, de lemn răstignit. Biruie împietrirea, vino la iubirea lui Hristos Dumnezeu, înalt Arhiereu, inima să-ţi cânte, să binecuvânte pe cel Împărat, de Paşti înviat. Maica Domnului, maica dorului, scoală-te creştine, mâna să se-nchine, mătănii să bată pentru cea curată, sfânta dorului, Maica Domnului.

Mănăstire Frăsinei, Porţi călugări ca și zei , Care-n post şi rugăciune, Iar desfac fermecăciune. Mănăstire Frăsinei, Din ţinut al Olteniei, Oamenii parcă-i priveşti, De când intră îi citeşti. Ştii cu ce gând fiecare Intră pe porţile tale, Să-şi alunge relele Şi toate blestemele. Mănăstire Frăsinei, Prin monahii care-i porţi, Ajută-i pe credincioşi Aproapele să-l iubească, În lume să nu urască, Că şi Dumnezeu ne iartă, Când păcătuim odată.

Doi amici se întâlneau, Unul altuia-şi vorbeau. Iată unul ce voia, Iar al doilea altceva: "-Vreau să fiu un om bogat Foarte bine aranjat, Să fiu de toţi lăudat Şi mereu apreciat. Să fiu liber, sănătos, Tânăr, voios şi frumos, Să mă pot destul distra Oricât de mult voi putea. Mai mult să mă odihnesc, Să fac numai ce poftesc, Cât mai bine să trăiesc, Asta iată îmi doresc! Dacă şi eu voi muri Fie cu mine ce-o fi, Loc în groapă s-o găsi Pământul mă va primi. Raiul de ce să-l doresc? Cu ce am mă mulţumesc: Pe pământ mai bine stau, Ca să fac şi eu ce vreau. De altul mie nu-mi pasă De-are casă, de-are masă, Dacă este sănătos, Ori de e bolnăvicios. Ori de este om lipsit, Sau de alţii urgisit, Timp nu am ca să-l ajut, Timpul meu este prea scurt." Astfel primul a vorbit, Mulţi ca el am întâlnit. "-Omule, necazul tău, Este-acuma şi al meu, Iară fericirea ta, Este-acuma şi a mea. Eu vreau să slujesc mereu Unuia sfânt Dumnezeu, Care pe noi ne-a creat Viaţă veşnică a dat. Pe acesta să...

Doamne Dumnezeu Cuvântul, Tu ai fãcut Cerul şi Pãmântul, Marea şi tot ce e în ea, Pentru a se bucura. Omul, care L-ai fãcut Dupã al Tãu chip şi-asemănare Şi i-ai dat de stãpânit Pãmântul, cu ale sale. Tu, Treime minunatã, Sfântã şi Adevãratã, Toatã lumea Te slãveşte Şi în cor Te preamãreşte. Atât în cer, cât şi  pe pãmânt, Oameni, Sfinţi şi Îngeri, Laudã-Ţi înalţã cântând Imnuri  frumoase cu plângeri. Natura toata Te laudã Prin a ei blândeţe caldã, Toţi copacii, toate florile, Pânã ce chiar şi pãsãrile. Laudã a Ta putere, Fie zi, fie şi noapte, Ca o dulce mângâiere, Vântul legãnat în şoapte Nu se lasã mai prejos, Şi Îţi cântã preafrumos, Cu-a lui linã adiere, Ce ne îmbie în plăcere. Nici soarele nu lipseşte, El ziua ne încãlzeşte Şi ne lumineazã calea, Fiind prezentã şi marea. Noaptea, luna strãluceşte Cu a ei suavã luminã, Iar luceafãrul vesteşte Urmãtoarea zi seninã. Doamne, Împãrate Sfinte, Tu eşti al nostru Pãrinte În trei ipostasuri eşti, Slãvit de Oştile Îngereşti, De Sf...

Eu stau la uşa ta și bat. De ce ţii sufletu-ncuiat? De ce nu vrei să mă primeşti pe Mine? Căci Eu, vreau ca să fiu mereu cu tine. Şi clanţă Eu nu am afară. De vrei, mă laşi să intru în astă seară, Sau mâine dacă vei voi. Dar vezi, o dragul meu, să nu întârzii. Eu te iubesc, îţi ştiu trecutul, te-am creat. De ce vrei să mai duci o viaţă în păcat? Cu Mine, lumină o să ai şi pace. Iar sufletul în întuneric, nu va zace. Eu stau la uşa ta şi bat. De ce ţii sufletul încătuşat? Deschide şi primeşte harul meu divin Şi atunci vei deveni din rob al patimii, stăpân. Mai am răbdare să te aştept, dar până când? Un vis e viaţa ta şi ceasul va suna curând. De vrei să fii deapururi fericit cu adevărat, Primeşte-n suflet pe divinul Împarat!

Cu fiecare pas, Ne pândește o umbră Ce se crede eternă. Vrea să uităm Că Iisus a învins-o Respectând Legile Creației Divine. Noi nu putem ști Unde vom pleca După ultima Împărtășanie. E bine să proslăvim, În fiecare dimineață, Răsăritul soarelui Și să modelăm în conștiință Cuvântul Creatorului. Numai așa umbra Va cauta întunericul, Iar noi vom călători, Nestingheriți, Pe cărările vieții.

Sunt oaia cea pierdută Ce Păstorul a aflat-o, Ruptă de cele o sută Când turma a lăsat-o. Pe cărări cu spini Adesea colindam, Prin ierburi, rădăcini Hrana îmi aflam. În ce prăpastii, Doamne Acum mă îngrozesc, Mă coboram cu foame Fără să mă gândesc. Iar Tu, măritule Păstor, Venind din altă lume, Cu braţul înduioşător M-ai ridicat la cele bune. Cu ochii-Ţi trişti şi blânzi Nu m-ai certat Stăpâne, Ca şi pe cei flămânzi Tu m-ai hrănit cu pâine. Atunci am plâns Stăpâne Cu lacrimile vale, Cu adânc de bunătate M-ai îndreptat pe cale. Şi încă plâng şi astăzi Când mai privesc în urmă, Şi parcă deunăzi Mă despărţeam de turmă.

Minciună e prezentul În clipa-nvolburată: Tu fii decât izvorul, Din care curge apă! Minciună e prezentul În clipa liniștită: Tu fii decât drumețul, Ce-și sapă casă-n stâncă! Minciună e trecutul, Minciună-i viitorul: Tu fii decât Iubire! Ne spune Creatorul.

Viaţa noastră e o luptă, Atunci când vrem să fim cu Dumnezeu Să avem trezvie la tot pasul, Să nu ne biruie cel rău. Să luăm aminte şi la gânduri, Să nu lăsăm să pună stăpânire, Căci de ispite este plin pământul, Şi zilnic noi greşim şi prin privire. Viaţa noastră e o luptă, Dar să luptăm, c-avem un sprijin, e Iisus, Să avem nădejde, că după orice luptă Vom primi cununi neveștejite, acolo sus. Viaţa e o luptă nevăzută, Între întuneric şi lumină, Dar să ascultăm de glasul conştiinţei Şi viaţa noastră va renaşte în lumină. Viaţa noastră e o luptă, Când vrem cu adevărat să fim doar cu Iisus. Noi să luptăm mereu cu cei din întuneric Şi să avem nădejde la Cămările de Sus. Până la sfârşit viaţa noastră e o luptă Când vrem cu adevărat să placem lui Hristos, Dar să luptăm, să avem mereu nădejde Şi viaţa noastră să o trăim frumos. Să trăim în curăţie şi jertfire, Să luptăm, să fim cu-adevărat cu Dumnezeu, La tot pasul noi să dăruim iubire Întorcându-le cu bine, tuturor ce ne fac nouă rău. Atunci...

Aş vrea să dau un sfat celor ce au bunăvoinţa şi plăcerea de a-mi citi gândurile aşternute: atunci când aveţi necazuri mari şi vă simţiţi sufletul încărcat şi greu, rugaţi-vă la Domnul Dumnezeu şi mergeţi la biserică să vă spovediţi, pentru că este cel mai simplu şi eficient mod de a redobândi speranţa, de a căpăta puterea să treceţi mai departe. Eu am trecut prin multe necazuri şi chiar dacă am numai 21 ani, am reuşit în timpul acesta scurt să înţeleg o părticică din Tainele lui Dumnezeu, Care lucrează neîncetat pentru aducerea oamenilor pe calea cea bună, prin "micile coincidențe" pe care le trăim fiecare în parte şi care de fapt sunt minuni şi semne că Hristos ne iubeşte şi vrea să ni se descopere dacă îl lăsăm. Puterea Lui este nemărginită, iar prin rugăciune sinceră şi golirea de sine, Dumnezeu ne împlineşte cererile care sunt spre folosul nostru. Uitaţi o scurtă rugăciune, scrisă de Sfântul Vasile cel Mare, un imn al dragostei care mie îmi dă putere atunci când îl cites...