Poezii Creștin Ortodoxe

Mamă, azi îmi cumperi mie Păpuşica cea zglobie, Ce se află în vitrină Zâmbitoare şi senină!? Vreau s-o am ca pe o soră Să mă joc cu ea cuminte Împreună, bucuroasă, De acuma înainte. Îi voi face o rochiţă Colorată, din dantele Şi-i voi prinde în codiţă Fluturaşi şi multe stele. Dar mama bani n-a avut Nici măcar de împrumut; Însă mai târziu mi-a dat Un cadou adevărat. O fetiţă mititică Pe lume ea ne-a adus, Iară eu, tata şi mama, Toţi ne-am bucurat nespus. De atunci în casa noastră Multe-n bine s-au schimbat, Deşi la-nceput părinţii Cam mult s-au îngrijorat. Visul meu de multă vreme Este-acuma împlinit Am o soră aşa bună Şi-o iubesc la nesfârşit!

Maica Domnului cea bună Noi pe Tine Te rugăm, Iartă-ne şi ne ajută De-al Tău Fiu să ascultăm! Maica Domnului cea sfântă Fii cu noi la orice pas, Ne-ocroteşte şi ne ajută În timpul ce ne-a rămas!

Maica îndurărilor, Crăiasa luminilor, Fecioară curată, Floare-nmiresmată. Crinul alb din rai, Fericire dai. Mâna ta o-ntinzi Spre cei suferinzi. La grea încercare Tu ne eşti scăpare. Iertare mijloceşti, Pace-n suflet dăruieşti.

Biserica cea sfântă, Locaşul lui Hristos, Este liman de mântuire Sufletului de folos. Acolo este Maica Sfântă, Înlăcrimată-n rugăciune, Îngeri şi sfinţi cer har Pentru întreaga lume. Acolo vine Mielul, La orice Liturghie, Pe-altar El se jertfeşte Din marea Sa iubire. Ne întinde-apoi Potirul Să ne împărtăşim, În taină pe Hristos Atunci noi Îl primim! Ne cheamă Împăratul În zi de sărbătoare, Să mergem cu nădejde Şi bucurie mare!

În viaţa voastră aţi slujit Aprins, lui Dumnezeu Cu râvnă sfântă aţi luptat, Cu dragoste, mereu. Chiar dacă drumul către rai A fost mai mult spinos, Ştiaţi că este calea Ce duce la Hristos. Aţi vrut să fiţi pe veci cu El În Slava cea de Sus Şi să aduceţi multe oi În turma lui Iisus. Acum din Cer , spre noi, Priviţi cu îndurare La Domnul, nouă mijlociţi Mântuire şi iertare!

Doar Tu poţi să-mi redai fericirea, Numai Tu, Doamne mă iubeşti nespus! Chiar de-am căzut, c-aşa îmi e firea, M-ai ridicat, în braţe iar m-ai dus!

Nu ştiu cât voi trăi în lume, Nici ceasul când să plec, voieşti, Nu ştiu cum îmi va fi sfârşitul, Dar Doamne , ştiu cât mă iubeşti. De ce ai vrut să îmi dai viaţă Şi pentru ce eu am trăit, Nu ştiu prea bine nici acuma, Dar am aflat cât m-ai iubit!

Hristos e viu şi veşnic Şi Dumnezeu adevărat. El e atotputernic. E Fiul Celui ce lumea a creat. Hristos pe oameni îi iubeşte, Viaţa pentru noi şi-a dat. Fericit locaş El pregăteşte Celor ce-n viaţă L-au urmat. Cu al său sânge scurs pe cruce Păcatul lui Adam este iertat, Iar cine crede şi-i slujeşte De veşnicele chinuri e salvat.

Încă mai avem în lume Oameni iubitori şi sfinţi, Care înalță către Domnul Rugăciuni fierbinţi. Încă mai există oameni  Credincioşi şi buni, Ce grabnic te ajută Când le spui. De vor fi tot mai puţini, Răul se va înmulţi, Iar atunci sfârşitul lumii Hristos va grăbi.

Omul nu e singur Tatăl Sfânt îl vede, Bunătăţi El dăruieşte Celui care crede. Cereţi şi vi se va da Spune Dumnezeu, Căci tot ce doriţi Pot să vă dau Eu. Nu vă depărtaţi de Mine Căci Eu vă iubesc, Locaş veşnic fericit Eu vă pregătesc!

Într-o zi prin lume La drum am pornit Şi-o brăţară scumpă Pe cale-am găsit. Preţioase metale Frumos aranjate, Pietre alese,  Rare nestemate. Iubirea şi mila Diamante erau, Jertfa, dăruirea La fel străluceau. Aur alb – curăţia, Apărea lămurit, Smerenia, ascultarea Sclipeau necontenit. Fir argintiu, răbdarea, Le asorta mai mult, Iar înţelepciunea Le îmbina tăcând. Blândeţea si iertarea  Frumos împodobeau, Împreună toate Legate erau. Brăţara aceasta Aş vrea s-o păstrez, Cu mine s-o port, Să n-o înstrăinez!

Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie: Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată, Și pururea fecioară, Marie! Noi, ce din mila sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice , și a fost copiat de la adresa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rug%C4%83ciune_(Eminescu)

Când zorile revin, Aduc cu ele pace, Iar negura dispare Şi totul e senin; Se-ncepe o nouă viaţă, Mai bună, mai aleasă; Vin raze de lumină Ce luminează lin.

Să cad este omenesc, Ca să mă ridic,  Este dar dumnezeesc. Singur de voi merge  În această viaţă,  Cine-mi va da mie O bună povaţă? Răul pot să schimb în bine, Dacă, Doamne , eşti cu mine!

Mai mulți fraţi de mânăstire  Aveau o nedumerire: Dintre faptele bune, oare, Care este cea mai mare? Unul spuse că-i postirea, Altul că-i milostivirea, Rugăciunea, ascultarea, Vorba bună, sau iertarea. Şi-alte fapte minunate Au fost atunci arătate; Dar Antonie cel Mare, Le răspunse la-ntrebare:0 " El- Cea mai mare dintre toate E înţelepciunea, frate! Fă totul cu rânduială Şi cu dreaptă socoteală!"

Maica Domnului Ceresc Vreau ca să îţi mulţumesc Pentru tot ce Tu mi-ai dat, Pentru că m-ai ajutat! Cât în lume voi trăi, Te rog, nu mă părăsi, Ca să-ţi cânt cu bucurie Imn de slavă, o, Marie !

Avem sfinţi ce mijlocesc Către Dumnezeu Pentru cei care-i cinstesc Şi-i cheamă mereu. Domnul ruga le-o împlineşte Căci Lui i-au slujit, Cu iubire şi credinţă Cât timp au trăit. Acum în cer vieţuiesc Doar în fericire Pe Hristos ei îl slăvesc, I-aduc mulţumire!

Ca zăpada albă S-avem sufletul curat, Plin de bunătate și imaculat!

Oaia este blândă şi ascultătoare, Omului îi este mult folositoare. Ne dă hrană şi îmbrăcăminte, Oaia este bună, tăcută şi cuminte. Liniştită paşte ea mereu în turmă, Lupul greu mai poate s-o prindă din urmă. Deşi ea nu ştie deloc ca să lupte, Oile-s puternice pentru că sunt multe. Dar pe oaia ce de turmă s-a îndepărtat, Lupul poate să o prindă uşor, de îndat’. Căci cu râvnă el le tot urmăreşte Şi moment prielnic de atac găseşte. Bucuroase pasc oile-mpreună, Iar păstorul cu drag mereu le îndrumă. Spre păşune proaspătă, curată şi verde Şi cu grijă mare el de toate vede. Daca vreodată una e rănită, De păstor ea este mai mult îngrijită. O pune în spate, repede-o ridică, Oiţa este de păstor iubită!

Un tânăr se-ndrăgosti De-o fecioară, într-o zi Şi o ceru de soţie, Ca mireasă lui să-i fie. Dar oricât şi-ar fi dorit Era vis de ne-mplinit, Ea nu putea accepta, Căci vedere nu avea. Însă odată, cineva, Ochii săi voi a-i da; Doctorul i-a-nlocuit, Ea vedere a primit. Primul om ce l-a zărit A fost prietenul iubit; Dar atunci a observat Şi de soţ l-a refuzat: Orb era, cum ea a fost, Deci să-l ia nu avea rost. Şi-a plecat şi l-a lăsat… El atât doar s-a rugat: “-Deşi acum nu mă vrei, Ai grijă de ochii mei!”

Se-apropie miez de noapte, E-ntuneric în grădini; Doar pe-alocuri se-aud şoapte, Se aprind lumini. Iată-ncepe rugăciunea, După un scurt somn; Toaca bate, bate-ntruna, Nu mai pot să dorm. Lâng-un iaz uitat de lume Şade fastuos O biserică străbună, Casa lui Hristos. Taine mari se-ascund aici În ‘ăst colţişor, Sfinţit de viaţa ascetă De nevoitor. Slujba-ncepe. Se adună, în chip nevăzut, Cete de sfinţi şi de îngeri În locaşul sfânt. Ctitorii cei mari ai ei, Martirii Brâncoveni, Sunt prezenţi acum Ca şi-n alte seri. Dar mai mult decât aceştia, Străluceşte mai presus O Fecioară Prea aleasă: – Maica lui Iisus – Şi de sus, vine din ceruri Chiar Domnul Hristos, Care binecuvintează Pe-orice credincios Ce evlavios se roagă Lângă ai săi sfinţi, Răbdători îngenunchează Tăcuţi şi cuminţi. Negrul nopţii-aici dispare. Candelele ard, Maici în sobre haine negre Portă-n inimi nufăr alb. Iar un preot iată-apare, Ca venit de Sus Şi dă binecuvântare Slujbei lui Iisus. Veştmintele-i luminoase Vădesc dragost

Doamne, dragostea Sfântă a Ta  Iar îmi umple inima De aleasă bucurie, De dor și de veselie! În lume e întristare Suferință, tulburare, Dar în suflet este pace, Nimeni, rău nu-i poate face. Sufletul e bucuros Când slujește lui Hristos !

Voi copii şi voi părinţi, Ce pe Domnul îl iubiţi, Haideţi toţi să-L lăudăm, Cu drag Lui să ne-nchinăm! La biserică veniţi Pe Hristos să îl slăviţi! Căci se naşte pe Pământ Să ne-aducă Harul Sfânt, Lumea să o mântuiască, Raiul să ne dăruiască! Chiar de sunteţi întristaţi Şi de griji împovăraţi, Din nou să ne bucurăm, Împreună să-i cântăm! Căci s-a născut prunc Iisus, Copilaş prea blând, supus, În ieslea din Betleem Ca şi noi să îl vedem! Iar Maria, maica sa, Cu dragoste-l legăna. Cum fecioară a născut Pe cel fără de-nceput, Este taina cea mai mare, N-o înţelege fiecare! Când pe lume s-a născut Stea pe cer a apărut, Îngerii Îl lăudau, Magii daruri aduceau, Fericiţi că au găsit Pe Mesia proorocit! Şi noi să ne veselim Şi ceva să-i dăruim: Cuget şi suflet curat, Gând smerit şi luminat! Iar voi, copiii cuminţi, Ca pruncul Iisus să fiţi! De părinţi să ascultaţi, Cât mai bine să-nvăţaţi! Pe profesori respectaţi, Note bune să luaţi. Pe colegi să-i ajutaţi, De greşesc, să îi iertaţi! Rău cu bin

Dumnezeu e Unul singur În Trei firi unite, Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, Firi nedespărţite! Tatăl lumea a creat, Din multa-i iubire! El în Rai pe om l-a pus Să-i dea fericire! Iisus, Fiul, s-a pogorât Pe acest pământ, Din Fecioară s-a născut  Ca om, cel mai sfânt! Pe cruce, de vrăjmași  A fost pironit, Pentru lumea toată Hristos s-a jertfit! Duhul Sfânt are putere Viaţa s-o sfinţească, Prin voinţa noastră, Să ne mântuiască!

Era o fată-odată Ce mai mereu plângea Şi nimenea din lume N-o putea mângâia. De ce plângi, măi fetiţo, Hai, ia priveşte-n sus Nu vezi acum tu, oare, Pe Mirele Iisus? De ce mai plângi fetiţo, Hai, ia priveşte-acum Spre Maica iubitoare Te va-nsoţi la drum! Pe Maica Mângâierii Mereu să o cinstim, Şi-n toată viaţa noastră Pe ea să o iubim!

Maica Domnului, Mireasma crinului! Floare alba, nepătată, Din raiul cel sfânt luată! Fecioară Marie , Lumii bucurie! Roua florilor neveştejite, Cheia vieţii celei nesfârşite! Sfântă mireasă, De Domnul aleasă! Izvor nesecat de minuni Celor credincioşi şi buni! Râul vindecărilor, Mâna îndurărilor! Povăţuirea celor rătăciţi, Iertarea celor greşiţi! Maica creştinilor, Crăiasa luminilor! Corabia ce ne treci Peste marea grelei vieţi! Rază de soare Mângâietoare! Împărăteasă preasfântă, Cerul, Imn de slavă-ţi cântă! Potir de iubire, Reverşi fericire! Smerit îţi cântăm, Rugă înălţăm!

Adevărul și minciuna Des se întâlnesc, Dar una cu alta Ele nu vorbesc. Sunt din lumi prea diferite N-au nimic comun, Dar au de mers împreună Pe al vieții drum. Adevărul e puternic, Iese la iveală, Uneori se dovedește Doar cu osteneală. Minciuna n-are valoare, Dar face mult rău. Cine des o folosește De ea scapă greu. Adevărul cel suprem Este Dumnezeu! Acestuia cu râvnă Să-i slujim mereu!

Anul Nou să vă aducă Fericire, spor în muncă, Sănătate, voie bună, Cu cei dragi fiţi împreună! Pace să aveţi în casă, Musafiri din nou la masă. Masa fie-mbelşugată, Cum a fost şi altă dată. Inima voastră să fie Plină tot de bucurie, Ne iubeşte Hristos Sfânt, Să fie al nostru gând!

Bun găsit, cinstită gazdă, Am venit să trag o brazdă, Cu noroc şi dor de bine Pentru anul care vine. V-aş ara bucata toată, Dar ştiu că aveţi o fată, Fata vi-i de măritat Şi cred că ne-aţi aşteptat. Cu plăcinte şi cu vin Să vă meargă tot în plin. Zi din fluier măi flăcău, Căci tăcând îţi şade rău. Strigaţi toţi cu glasul tare: Trăiască fata cea mare, Să-i dea Dumnezeu de toate Spor la muncă, sănătate. Pentru gazdă şi ai ei, Ziceţi ura, măi flăcai. La anul şi la mulţi ani! Ia mai îndemnaţi flăcăi! Hăi! Hăi!