Poezii Creștin Ortodoxe

Bucură-Te, Maică Fecioară , Crinul cel neveștejit, Care nemurirea a-nflorit! Bucură-Te, în veci, Marie, Căci la vremea rânduită,  De profeții toți vestită, Trupul Tău cel Sfânt, De oameni pus în mormânt, A fost luat de pe Pământ, Cu cinste a fost condus În Sionul cel de Sus, De-al Tău Fiu, Hristos Iisus!

La a Ta adormire Întru Domnul, Marie , O întreagă omenire Te simte vie Şi îţi aduce mărire. Deşi la Cer te-ai suit, Pe noi nu ne-ai părăsit. Lumea te binecuvântă, Dulce ea acum îţi cântă. Rugăciuni în cor, Se ridică înălţător. Mamă sfântă, ascultă Şi o umilă făptură, Ce e ostilă cu ea însăşi. Ai milă! Tu eşti reală Şi aici pe Pământ. Ascultă fiecare cuvânt Ce e rostit cu avânt! Către tine Fecioară Ochii-mi lăcrămiază, Fiinţa mea suferă Şi buzele murmură… Tu ştii ce e suferinţa De mamă. Ajută-mă!

Arsenie – Părinte, Precum tu pe pământ Ai dus o viață sfântă, Ești pentru noi un Sfânt. În jurul tău Părinte Lumea ai adunat, Iar prin Duhul Sfânt Pe toți ne-ai luminat. Primește-ne Părinte La sânul iubitor, Păcatele să ajungă În apa mărilor. Iubeşte-ne Părinte Și noi să te iubim, Astfel Legea Sfântă Cu toții să o împlinim. Arsenie-Părinte Te roagă pentru noi, Fii tu păstorul nostru Iar noi doar blânde oi, Arată-ne tu calea Cea bună de urmat, Că tu ne ești părinte Și frate adevărat. Preabunule Părinte Nu ne lăsa pieirii, Că faptele nu ajung Pe calea mântuirii. Salvează-ne Părinte Din lațul cel vrăjmaș Pe cei ce te cunoaştem De aici din Făgăraș. La tine ne e nădejdea, Tu ne ești salvator Suntem în clipe grele Noi, un întreg popor. De unde ești acuma Mai mult poţi să ne ajuţi, Pe calea mântuirii Vrăjmașii să-i aduci!

Sunt păcătosul nevrednic Ce nu-l iubesc pe Dumnezeu, Nu am dragoste de aproapele, Contrarul poruncilor sunt eu. Gându-i la cele pământești; Dacă mi-ar fi la Hristos, Ar fi un semn că Îl iubesc Și în lume aș trăi cu folos. Dacă nu împlinesc poruncile, Iată dovadă că nu-l iubesc, Mintea nu gândește la Iisus Și inima mi-o împietresc. Nu cred în cele religioase, La viață veșnică nu gândesc, Lipsit de virtuți, plin de păcate  Cuvântul evangheliei nu împlinesc. Neiubind pe aproapele  Am iubire de sine și mândrie, Viață dezordonată, nechibzuită, Uneori sunt plin de mânie. De-aș gândi mereu la Dumnezeu Cu totul altfel m-aș purta, Aș pune piedică păcatelor Și întunericul mi-aș lumina. Mă mărturisesc Ție, Hristoase Că mai am multe, alte păcate; Dar cu lacrimi îmi cer iertare! Din mila Ta, îmi vor fi iertate.

Şi astăzi eşti chemat la judecată, Strâmb mărturisesc chemaţii, Tăcerea Ta e …vinovată! Sunt mincinoase legile cetăţii! Aceeaşi josnicie omenească Se-acoperă cu false jurăminte; Dreptatea e oprită să rodească, Sentinţa-i dată dinainte! N-au priceput cum Te-ai dat nadă, Lipsit de vină – „vinovat”- Minciuna ai vădit schiloadă- Peste-mpăraţi eşti Împărat! Dar vai! Ce chin şi ce osândă, A pregătit amăgitorul, Acelora ce-n ceasul de izbândă, Doar Tu vei fi Judecătorul!

Cine de o patimă s-a îndepărtat   De Hristos, lesne, s-a apropiat. Cine cu o patimă Bine s-a luptat, Cu diademă împărătească  Va fi  încununat. Cel care la un păcat, De bună voie, a renunțat, Devine mai puternic  Decât un Împărat!

Gândurile întunecate Îndepărtează-le Doamne Iisuse din mintea mea. Fii milostiv, cu mine păcătosul care, am greșit cu voie și fără de voie. Ajută-mi sufletul, să ierte vrăjmașii, văzuți și nevăzuți. Mă rog, Să-i ierți Și,să-i îndepărtezi de ispitele răului. Întoarce-i pe calea cea dreaptă, și, nu-i lăsa să ajungă la porțile Iadului.

Dumnezeule Mare, Întoarce-Ți A Ta Față Către noi, Păcătoșii. Și nu ne lăsa Să cădem În ispitele, Lucrăturilor Diavolești.

Sunt peștera strigătului înăbușit Și-a zâmbetului strivit de durere, Lăcașul ascetic al muntelui falnic Ce, tainic, îndură agonia căderii. Fantome bizare se plimbă anarhic, Se-amestecă glasuri în râs nebunesc, În țurțuri de gheață se pierde speranța, Iar cugetul geme, zdrobit de-ntuneric. Cristale de suflet aleargă prin grotă, Și-ncearcă să-nchege un tot, din bucăți, Dar ecoul le aruncă din perete-n perete, Spulberându-le visul și-adâncindu-le-n gol. Voința, chircită, își caută drumul Prin labirintul plin de urme și voci, Iar pașii se-aud suspinând, tot mai slab, Cum se-afundă-n mlaștinile reci. Într-un colț, un cristal a-nceput să se roage, O cruce-a făcut dintr-un ţurţur de gheață; Și…uimire: Lumină, Cale, Speranță Vino cu mine, mi-a spus Iisus! Eu sunt adevărata Viață!

Ai plecat la Domnul, Rai de Bucurie, Inima îmi plânge cu lacrimi o mie, Lãsat-ai  în urmã,  mir  duhovnicesc, Sufletul sã mi-l clãtesc… Ai vorbit despre Înviere şi ai înviat… Ai trecut prin lume zâmbind, blând şi neplecat… Chemat-ai întruna Duhul Sfânt să vină, Să ne umple viaţa, de Har şi Lumină… Dar în Ceruri grabnic, locul ţi s-a pus, Aproape de Tronul Domnului Iisus, Ca să fii de-a pururi la El  rugător, Pentru noi, cei…  plânşi de dor… Poezie dedicată părintelui duhovnic Teofil Părăian, Apostolul bucuriei.

Mamă, uite cum curg norii, Apele se scurg în văi, Trandafirii ard pe frunze, Râde soarele văpăi. Mamă, eşti pământul reavăn Cu miros de lanuri coapte, Tu îmi eşti copilăria, Tu să mă adormi la noapte!

Dumnezeu este Creatorul Fascinantului Univers! Doar El cunoaște   Tainele acestuia. Pe planeta Pământ  A creat încă un Univers  Cu mult mai complex: L-a creat pe om, După chipul, După asemănarea Sa Și i-a dat viață, Ca să se bucure de ea. L-a învăluit cu iubirea Sa,  I-a oferit viață veșnică fericită În Împărăția Lui  Cea nemărginită! Dar omul, Prin căderea în păcat, De Binefăcătorul lui S-a tot îndepărtat, Fericirea,  În alt fel a căutat. 

Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc, Nu-mi lua pocăinţa, speranţa ce-mi dă putere să trăiesc, Nu-mi lua iubirea pentru cei din jurul meu, Nu-mi lua nădejdea, lumina ce licăre mereu. Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc, Nu-mi lua nădejdea de-a încerca să nu-Ţi greşesc, Nu mă lăsa să cad, să uit tot ce-i frumos, Nu-mi lua ce am mai drag, mai scump, mai luminos. Ia-mi tot ce vrei, numai iubirea nu mi-o lua, E ceea ce mă ţine pe pământ, şi mă ridică spre slava Ta. Fără dragoste sunt nimic, nu exist, nu trăiesc, Tu, Doamne, eşti TOTUL şi m-ai învăţat să iubesc. Du-mă pe Cărarea cea Sfântă a Împărăţiei Cereşti, Pentru că doar acolo cu Tine, voi şti ce înseamnă să trăieşti, Doar cu Tine în suflet, voi şti ce este iubirea, Şi doar iubind pe pământ, voi găsi fericirea. Nicicând nu voi putea să-ţi mulţumesc îndeajuns, Că m-ai chemat şi că mă iubeşti nespus, Că mi-ai dat în suflet pacea şi iubirea, Te iubesc, Doamne, TU EŞTI FERICIREA.

Era un sat de munte, așa cum e la noi Și cerul tulburat ca-n vreme de război, În micul sat întins cu case făr-un geam Trăia, speriat și singur, copilul meu Adam. Rămase la bunic, în grija lui să fie, Căci tatăl era dus, și le venise știre Că a scăpat cu bine, dar are rană grea Și mama îi plecase, în căutarea sa. N-a înțeles de ce? Din cel mai fericit Era acum doar El și bietul lui bunic, Era în cămăruța cu geamul mic, crăpat Şi avea mereu în față doar câmpul de luptat. Și-a luat inima-n dinți și-a mers la înrolare, Dar nu-l primiră acolo, căci nu era prea mare, Şi-a încercat să facă, ceva să fie bun, L-au pus atunci să care, obuze pentru tun. Nu mai e mult, și totul se termină, Războiul este gata, în sat e iar lumină, Doar totul e distrus, e ca după prăpăd; Biserici nu mai sunt, nici case nu se văd. Micuțul meu Adam, se supărase tare, Căci se certase iar, cu cei din unitate, Şi-acasă supărat, că nu-și primea salariul După atâta lucru, primise doar amarul. Nervos și supărat, pe tot ce-l

Fă-mă să înțeleg de ce se-nroșește Natura Şi aerul e mai curat. De ce când vreau să scriu,  ceva mă poticnește, Să-ți povestesc apusul -așa de minunat. Se încunună ziua,  își ia din nou veșmântul, Cu soarele, ea astăzi,  își termină cuvântul Rămâi acum închis  într-un imperiu care preface totul roșu  și care-apoi dispare. Zi-mi tu ce-ai câștigat din ziua ce-ncheie Ce ai văzut frumos, sau ce ți-a dat idee, ce te-a făcut mai bun, ce bine ai făcut cu cine ai vorbit, pe cine-ai cunoscut. Sfârșitul care acum, încetul se pornește E asfințitul roșu, ce totul cucerește E un final de zi, de patimă și de durere, E vremea ta de rugă, un of,  o mângâiere. Apusul nu-i sfârșitul, Nu vreau să cred c-un soare, mă crește și m-ajută Să fiu cu-o zi mai mare. Din tot ce văd mai bun  și mult mai luminos E că la asfințit, tot omu-i bucuros, Că a trecut ce-i greu,  că merge spre odihnă Că ce-a fost azi a fost,  că mâine-i altă luptă. Nu-i un război cu pușcă,  cu arme și cu tun E un război de fapte  și vorbe

Peste pădurile de brazi Aflate sus în munţi Spre care tot urcând Cu greu poţi să pătrunzi, În miez de noapte, se arăta Lumină de foc mare, Ce lesne se vedea Din orice depărtare. Acolo mâinile spre cer Un pustnic înălţa Şi ruga sa aprinsă La Domnul ajungea. Harul sfinţitor Spre dânsul cobora, Văpaie aurie Îl învăluia. Când cuviosul înceta A inimii lucrare, Atunci lumina dispărea  În nesfârşita zare.

O, Maică preafrumoasă La suflet şi la chip, Aleasă împărăteasă Pe lume ai venit! Tu să te bucuri veşnic Cu Fiul tău iubit! Pe fiecare om ajută-l Să fie fericit!

Te chem Iisuse ca să vii, Locaş să-ţi fie al meu suflet! Te-aştept în nopţile târzii Ca un copil, cu scâncet. Imn de mărire să Îţi cânt, Că m-ai adus la viaţă, Să mă inunzi de fericire, Să-mi fii lumină şi povaţă! Eu simt că mă ocrotești, Că ții nespus la mine, Tu vrei în Rai ca să mă duci, Să fiu mereu cu Tine. În suflet vreu să Te păstrez Ca pe-o comoară sfântă, Viaţa mea toată să-mi veghezi, Să mă fereşti de-osândă!

Cântă preoţii–n biserici, Cântă credincioşii, Cântă tot omul smerit, Chiar şi păcătoşii. Iar afară-ntr-un cor mare Se aud lin şi dulce Mii de păsări într-un glas Laudă, Doamne, Ţi-aduce. Cântă îngeri nevăzuţi Cânt dumnezeiesc, Cântă necuvântătoarele Cântec îngeresc. Cântă întreaga natură, Tot e bucurie, Păsările Îţi aduc Binecuvântare Ţie. Cântă toţi Sfinţii în ceruri, Cântă Maica Domnului, Cântăm cu toţii-mpreună Slavă Creatorului. Soarele cântă şi el, Păsări multe ciripesc, E sărbătoare pe pământ Ziua Domnului slăvesc. În cer e zi de sărbătoare E sărbătoare mereu, Căci neîncetat se cântă Laudă lui Dumnezeu. Avem în suflet multă pace Şi multă bucurie, Căci cu toţii alcătuim O Sfântă Liturghie. Amin

Din Izvorul Luminii sublime Coboară-mi lumină în gând Şi pace-n umila-mi micime De la Tine Păstorul meu blând. Revarsă-mi în inimă iubire Ca şi eu doar iubire să ofer, Mângâie-mi neputincioasa fire Ca din Tine să respir, să sper… Trimite-mi Doamne blândeţe Să pot oricând a mângâia Şi lacrimi curate în tristeţe Cu rugăciunea să pot tămâia. Paşii mei să nu obosească Pe drumul spinos al vieţii, Mâna să dăruie, să nu cârtească Spre Lazării de la porţile cetăţii. Ochii mei să privească la Cer La deşertăciuni să nu ia aminte, Să înveţe că toate se sting, pier În inimă să cânte sfintele cuvinte.

Muguri de lumină Gânduri de chihlimbar, Speranţă fără vină Din al sufletului cuibar. Adiere de primăvară Mireasmă negrăită, Din a inimii cămară Iubire nesfârşită. Zbor de pribegie Frânturi de adevăr, Dor spre veşnicie Al fericirii licăr. Şuvoaie de har Crâmpeie de soare, Nestemate de dar Credinţa cea tare. Foc arzând molcom Dor spre Cel Înalt, Porumbel trimis ca sol Înspre-al iubirii salt. Triluri de bucurie, Curcubeu de gând curat, Pace şi armonie Din sufletul cel înviat!

De aș purta torța iubirii În inima curată de păcat, Să simt jertfa Răstignirii Și dorul Celui Preaînalt! Flori mi-ar răsări în suflet, Cu seninul privirii aș mângâia, Glasul ar izvorî duios sunet Cădelnița inimii mi-ar tămâia.

Ai milă de mine păcătosul… Doamne Dumnezeule, Iisus Hristos ca Împarat al universului, Si stăpânul nostru, Darul pe care l-am primit, De la Iisus Hristos în sfântul botez, O binecuvantare sfântă, Pentru a nu intra în păcat, Cheia vieţii duhovniceşti, Este disciplina minţii, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Copii plângând.... Rugăciune-n gând! Oameni în suferință.... Rugăciune cu credință! Vrajbă și tulburare.... Rugăciune și iertare!

Ce plină de dulceaţă este gândirea mea la Tine, Fiinţa mi se-alină, durerea mi se curmă. Cântare îngerească nu pot să-nalţ la Tine, Dar slava din fapta mea aleasă o împlinesc cu teamă. Ce mare e dorinţa de pacea neînţeleasă, Uit tot ce-n lume am dorit cu osteneală. Nu pot nici rugăciune, nici inima răbdare nu revarsă, Dar salt de bucurie şi-Ţi murmur psalmi de laudă. O, tânără iubire în inimă bătrână, Îmi netezi fruntea pe drumul vieţii străbătând. Să merg pe-aleia-ngustă mi-e greu cântând din strună, Dar ajutat de tine păşesc nădăjduind. Ce mic îţi sunt, mai mic decât o firmitură Şi lacrima mă udă în pocăinţă mută. S-ajung un sfânt departe de gândul meu şi lauda, Dar lupta mea s-ajung la Tine nicicum nu e deşartă. Ajută-mă, Iubire,  să fac străină moartea Şi chinul tot din lume să fie-o amintire. Nu pot din mulţumire să-ţi fac o sărbătoare, Dar pot în veşnicie să port a ta suflare.

Taci! Ascultă! E răsuflarea muntelui Cu miros de răşină, Vioară de cetini Pe murmur de stânci. Ascultă inima muntelui Zvâcneşte în tine. Priveşte cum aburi Îi ies din adâncuri Şi-n cer se anină. Priveşte ce piscuri solare Şi gânduri, şi gânduri… Prăpăstii adânci…

Şi Iisus mergea pe Pământ căutându-te. Pierduse treizeci de ani din viaţa Sa căutându-te prin timp ca să te mântuiască.

La fereastră, tainic, îngeri Ascunşi încă în mister, Scoborâţi tocmai din cer Ne fac semne atât de sinceri. Lacrimi nevăzute curg În voci sacre, cuprinzând Paza celui mai bun gând Omului înspre amurg. Desluşind sacră împăcare Orişicui, cu gest prea larg Verticali, ca un catarg, Surâzând spre fiecare. Voci divine însoţesc Revederea-n sfântă taină, Solii în divină haină Ai tărâmului ceresc.

Două aripi ne-a dat Domnul în dar: Postul şi rugăciunea, cea plină de har. Cu ele cobori pe Creator din Cerul Său Şi te înalţi tu, omule, spre Dumnezeu. Te ridici deasupra nevăzuţilor vrăjmaşi Şi iei puteri nebiruite, de rele să te laşi. Devii mai bun, virtuţile ţi le sporesti Şi-n duhul cel duhovnicesc tu creşti. Dar vai, ce greu e să transpui în faptă Rugăciunea cea smerită şi curată, Că mii de griji atunci se îngrămădesc fierbinte, Să te oprească, să nu mergi înainte. Vin zeci de gânduri rele sau fără de folos, Că să nu mergi drept pe calea lui Hristos, Te împiedică şi te opresc, te leagă-n jocul lor, Şi îţi curmă, spre ceruri, duhovnicescul zbor. Să folosim tot ce Dumnezeu ne-a dat în dar, Să nu lăsăm să treacă timpul vieţii în zadar, Postul şi rugăciunea să ne înalţe spre mântuire, Ca la sfârşit, toţi să ajungem în cereasca Împărăţie.

Lacrimi de iubire curg neîncetat, Căci din iubire, Doamne, iubire ai creat. Iar trupul se înfioară, căci dragostea din el Îl poartă ca pe aripi, îl duce către Cer. De simți acea iubire, te lași purtat de ea; E un mister ce face să-ți bată inima. Căci viața din iubire se naște pe pământ Şi-o altă inimioară vei auzi bătând. Când lacrimi de iubire curg pe faţa ta, Vei şti că din iubire ai fost sădit cândva. Când lacrima iubirii în ochi ți-a încolțit, Vei știi că din iubire ai fost și tu zidit.

Din cerul Tău căzând, cel mai de jos, Doamne, eu sunt cel mai păcătos Că după sfântul Tău supliciu Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu. La vreme de Calvar eram alături Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături, Ce Te huleau, parcă ieşiţi din minţi, Cum fiii-i persecută pe Părinţi; Când universul şi-a fost frânt o roată Am strigat şi eu cu-această gloată: – Crucificaţi-L pe Iisus, Căci gloria Lui astăzi a apus! Voiau şi ei, voiam şi eu Să-L omorâm pe Dumnezeu, Izvorul cel de-viaţă-dătător! De-atuncea plâng şi mă-nfior! Mă tângui şi Te cat întruna Inima-mi suspină precum struna Care-a rămas atâta: cu o coardă; Tu Doamne ai iertat această hoardă! Dar am aflat de Învierea-Ţi sfântă Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă În carnea noastră plină de păcat Când toţi rosteau: Iisus a înviat! Îţi ofer în suflet adăpost, Că nu mai sunt acel care am fost Acceptă-mă oricât de nefiresc Tot restul vieţii voi să Te slujesc! Te-am supărat şi mă-nspăimânt Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt Cum picură din ceru